O lecție de viață impresionantă vine de la o adolescentă de doar 14 ani din județul Vâlcea, care, deși nu vede, reușește să „vadă” lumea într-un mod profund, prin muzică și credință.
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu a reluat seria podcasturilor dedicate poveștilor care inspiră, iar primul episod o are în prim-plan pe Alexandra Croitoru, pacientă a Secției de Recuperare – un copil care transmite o lecție autentică despre curaj, speranță și puterea de a merge mai departe.
Născută prematur, la doar 26 de săptămâni, Alexandra a avut încă de la început o luptă dificilă pentru viață. Și-a pierdut vederea în incubator, iar de-a lungul anilor a trecut prin numeroase evaluări și intervenții în România și în străinătate. A suferit inclusiv un accident vascular cerebral, care i-a afectat mobilitatea mâinii, dar și epilepsie, afecțiuni tratate cu sprijinul medicilor din Sibiu.
În ciuda tuturor încercărilor, Alexandra este un copil optimist, care spune cu sinceritate:
„Sunt bine, sunt fericită mereu, bucuroasă. Îmi place să zâmbesc. Gândesc tot timpul că pot, chiar dacă e greu.”
Adolescenta este elevă în clasa a VI-a la Liceul Tehnologic de Turism din Călimănești, unde învață alături de colegi fără deficiențe de vedere. Mama sa îi este sprijin constant, fiind prezentă inclusiv la ore, pentru a o ajuta să țină pasul cu cerințele școlare.
Mesajul ei pentru societate este unul simplu, dar puternic:
„Îmi doresc ca oamenii să fie calmi cu noi, cu copiii, să aibă răbdare. Când este greu, trebuie ajutat, nu ignorat.”
Alexandra vorbește deschis și despre stigmatizare, îndemnând la empatie și normalitate:
„Să îi tratăm pe ceilalți, chiar dacă sunt bolnavi, ca și când nu ar avea nicio problemă.”
Pasiunea care îi definește viața este muzica. Studiază canto muzică ușoară și visează să devină cântăreață. Chiar dacă unele dorințe par greu de atins, nu renunță la ele.
„Muzica mă face fericită, pentru că prin ea pot vedea sufletele oamenilor”, spune adolescenta, oferind poate cea mai profundă definiție a bucuriei.
Credința este o altă ancoră importantă în viața ei:
„Iisus pentru mine este cel care m-a ajutat să scap de la moarte.”
În Săptămâna Patimilor, deși internată în spital, Alexandra a reușit să aducă lumină în sufletele celor din jur, interpretând pricesne pentru pacienți – copii și adulți deopotrivă.
Prin reluarea podcasturilor, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu își propune să aducă în atenția publicului astfel de povești reale, care contribuie la creșterea empatiei și la combaterea stigmatizării.
Pentru că, uneori, cei care nu văd cu ochii sunt cei care ne învață cel mai bine să vedem cu sufletul.
Sursa foto: Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu






















Lasă un comentariu