Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Asistența socială înseamnă varietate și libertate”. Interviu cu Elena-Andra Ștefănescu, asistent social DGASPC Vâlcea

Cu o experiență vastă în domeniul asistenței sociale, Elena-Andra Ștefănescu vorbește despre provocările și satisfacțiile acestei profesii. De la primele motivații care au condus-o spre această carieră și până la impactul pe care îl are asupra beneficiarilor săi, ea subliniază importanța echilibrului, a dedicării și a încrederii în schimbarea pozitivă. Cu ocazia Zilei Mondiale a Asistenților Sociali, sărbătorită la data de 19 martie, ne împărtășește gândurile sale despre meseria care îi dă sens fiecărei zile.

Ștefănescu Elena-Andra este asistent social în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea. Motivația cu care și-a început parcursul acestei profesii a plecat de la copiii de care mama ei a avut grijă ca asistent maternal profesionist. A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, apoi masterul în domeniul Probațiunii. A practicat voluntariat în cadrul Organizației Salvați Copiii, Asociației Carusel, Asociației Române Anti-Sida, Asproas și Crucii Roșii. A activat pentru o perioadă de doi ani în cadrul unei primării din mediul rural, alți doi ani în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 și în prezent este angajata Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea.

• Reporter: Ce înseamnă pentru tine profesia de asistent social?

• Ștefănescu Elena-Andra: Înseamnă varietate și libertate, mai exact această profesie îți oferă șansa de a lucra cu diferite categorii vulnerabile, dar și șansa de a-ți focusa toate abilitățile pe care un asistent social trebuie să le dețină, pentru a expune oamenilor noi căi și perspective în viață.

• Rep.: A avut impact această profesie asupra personalităţii tale?

• Ș.E.A.: Nu pot spune că această profesie a avut impact asupra mea, însă este o provocare în fiecare zi. Dar experiența mea a fost și este îmbogățită de munca atât cu copiii, cât și cu adulții și persoane cu dizabilități.

• Rep.: În opinia ta care sunt cele mai mari provocări ale profesiei de asistent social?

• Ș.E.A.: Una dintre provocări este aceea că trebuie să găsești în fiecare zi un echilibru între cele mai bune decizii pentru ca beneficiarii să găsească cele mai bune soluții pentru problemele pe care le întâmpină.

• Rep.: Ce te motivează în activitatea de zi cu zi?

Ș.E.A.: Pe mine mă motivează reușitele oamenilor cu care și pentru care lucrez.

Rep.: Ce mesaj le transmiți asistenţilor sociali şi viitorilor asistenţi sociali?

• Ș.E.A.: Celor care sunt sau urmează să devină asistenți sociali le transmit să își urmeze instinctul, să se lase încurajați și să aibă încredere că cea mai bună versiune a lor se poate construi în fiecare zi.