Oltchim Râmnicu Vâlcea a participat la turneul internațional de la Bas Urach (Germania), cu gândul de a păstra trofeul pus în joc, cucerit anul trecut, atunci când chimistele au trecut în finală de Zvezda Zvenigorod. În faza grupelor, elevele lui Radu Voina au reu șit patru succese, un rezultat de egalitate și o înfrângere și s-a calificat în semifinale. Aici a urmat un nou succes, 26-20 cu Dinamo Volgograd, adversara din grupele Ligii Campionilor. În finală, Elisei și compania au cedat în fața nordicelor de la Byasen, 18-20, meciul având nevoie de prelungiri, după ce la finele timpului regulamentar a fost egalitate la 17. Au marcat pentru Oltchim Chirilă 5 goluri, Elisei 4, Fiera 4, Manea 3, Ozel 1, Vizitiu 1. „Am jucat nouă meciuri în două zile, parcă e prea mult. Plus că din sistemul ăsta, cu repriza de 15 minute, nu înțelegi nimic. Nu sunt edificatoare rezultatele, nici nu am urmărit asta. Important e că am conturat o formulă de joc și am putut să vedem unde mai avem de lucrat”, a declarat la finele meciurilor antrenorul Radu Voina. Rezultatele Oltchimului la Bad Urach. Preliminarii 14-15 cu Zaglebie Lubin (Polonia) 22-12 cu TuS Metzingen (Germania) 22-13 cu Hypo Viena (Austria) 15-13 cu Dinamo Volgograd (Rusia) 22-11 cu Buxtehuder SV (Germania) 13-13 cu Byasen Trondheim (Norvegia) 14-9 cu Bayer Leverkusen (Germania) Semifinale 26-20 cu Dinamo Volgograd (Rusia) Finala 18-20 cu Byasen Trondheim (Norvegia) Vlad Soare
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu