Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Formaţia din Zăvoi a început procedura de insolvenţă

Oficialii vâlceni au avut o primă întâlnire cu administratorul judiciar al clubului şi primul pas este analiza organigramei

Clubul Sportiv Municipal a intrat oficial în procedura de insolvenţă solicitată de oficialii din Zăvoi şi aprobată de Tribunalul Vâlcea. Vă reamintim că această decizie a fost luată în urma rezultatelor unui audit care au scos la iveală datorii de peste 26 de miliarde de lei, rămase de la foştii acţionari. Joi seara a fost o primă întâlnire dintre conducerea clubului şi administratorul judiciar, Răzvan Trandafir: „A fost, în primul rând, o întâlnire în care ne-am cunoscut şi am stabilit câteva priorităţi pe care trebuie să le avem în vedere în perioada următoare. Prezentarea următorilor paşi va fi făcută în cadrul unei conferinţe de presă pe care o vom susţine săptămâna viitoare şi la care va participa şi domnul Răzvan Trandafir, administratorul judiciar. Dânsul va fi cel care va expune situaţia pe care a găsit-o la club în momentul declanşării procedurii de insolvenţă. În acest sens, ne-au fost solicitate anumite documente, majoritatea dintre ele contabile, dar şi organigrama clubului, pe care să le analizeze şi să le expună la întâlnirea cu jurnaliştii. Din câte am înţeles, se va pune accent pe reducerea cheltuielilor iar în acest sens primul pas o să fie o evaluare a personalului angajat la CS Municipal”. „I-am prezentat, pe scurt, domnului Răzvan Trandafir cum s-a ajuns în situaţia de faţă şi că intenţiile noastre sunt de redresare a clubului, de continuare a activităţii. Îmbucurător pentru noi este faptul că din momentul intrării în insolvenţă s-a ridicat poprirea asupra contului iar luna viitoare vom putea să beneficiem, pentru prima dată de la data preluării CSM de către noii acţionari, de suma prevăzută în acordul de asociere cu Primăria Râmnicului, sumă care va intra în contul clubului şi nu direct la Finanţe, cum s-a întâmplat până acum. Ca o concluzie, intrarea clubului în insolvenţă este o soluţie de salvare a echipei, singura care blochează datoria apărută în urma controlului de la Finanţe, datorie care nu ne aparţine”, completează preşedintele executiv al echipei noastre, Bogdan Medrea.