Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Meciul dintre CS Vâlcea 1924 și CSM Oradea, programat pentru 4 ianuarie, amânat. Dezamăgire pentru suporterii vâlceni

Partida de baschet dintre CS Vâlcea 1924 și CSM Oradea, programată pentru 4 ianuarie 2025, ora 19:00, la Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, a fost amânată la solicitarea clubului bihorean. Decizia, luată de Comisia Centrală de Competiții și Omologări a Federației Române de Baschet, a stârnit nemulțumiri în tabăra vâlceană.

„Nu contestăm dreptul Oradiei de a-și urmări propriul interes, dar trebuie amintit că, într-o situație similară, solicitarea noastră de amânare a fost respinsă. Sperăm ca acest precedent să fie luat în considerare și ca, în viitor, să fim tratați în mod echitabil,” a transmis conducerea clubului CS Vâlcea 1924.

Echipa vâlceană, aflată într-o formă excelentă, pregătea întărirea lotului în perioada următoare. Totuși, regulamentele împiedică folosirea noilor jucători în meciurile reprogramate, fapt ce ar putea dezavantaja echipa în fața unui adversar puternic precum CSM Oradea.

Clubul și-a cerut scuze suporterilor pentru această situație neprevăzută și a anunțat că biletele vândute rămân valabile pentru data reprogramată. Cei care doresc pot solicita rambursarea contravalorii acestora.

„Cu ajutorul suporterilor, vom depăși acest moment dificil cu eleganță, demnitate și determinarea care caracterizează vâlcenii,” au mai transmis reprezentanții echipei.

Meciul urmează să fie reprogramat, iar suporterii sunt așteptați să își susțină echipa în continuare.