Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Oltchim are grupă grea în Liga Campionilor

pentru calificare chimistele se vor lupta cu danezele de la Randers și norvegiencele de la Larvik franțuzoaicele de la Toulon par a nu putea pune probleme

Oltchim Râmnicu Vâlcea și-a aflat adversarele din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin. După tragerea la sorți care a avut loc la Viena, campioana României a fost repartizată în Grupa C, alături de campioana Franței, Toulon și de cea a Norvegiei, Larvik. A patra formație va veni din calificări și va fi cel mai probabil Randers, vicecampioana din Danemarca, Leverkusen din Germania având șianse mici să treacă de nordice. În faza grupelor principale se califică primele două clasate în fiecare grupă, Oltchim și Larvik fiind mari favorite. Și Universitatea Jolidon Cluj va reprezenta România în Liga Campionilor dar va juca în grupele preliminare alături de Byassen din Norvegia și Metalurg Scopje din Macedonia.

„Este o grupă dificilă”

Președintele CS Oltchim crede că grupa este dificilă și că reprezentanta Franței nu poate intra în ecuația calificării: „E o grupă mai grea decât ne-am fi dorit, decât ne așteptam. E Larvik acolo, din Norvegia, și în opinia mea, cea de-a patra adversară, care va veni din grupa 1 a turului doi preliminar, nu poate fi decât formația daneză Randers HK. Deci, va fi dificil, cu două echipe din spațiul nordic. Ne vom bate trei echipe pe două locuri calificante, pentru că Toulon nu cred că poate emite pretenții. Oltchim are șianse, le va juca, dar va fi greu. Mi se pare că grupa A este cea mai dificilă, cu Viborg, Buducnost, Dinamo din Rusia și probabil, Byasen, pentru că din păcate, nu cred că U Jolidon va putea contracara echipa din Norvegia, în turul doi preliminar. Pentru noi, ideal era să jucăm în grupa B sau chiar D, dar la acest nivel echipele sunt deja cu valoare ridicată și nu se pot face planuri prea mari”. Și tehnicianul ungur Peter Kovacs crede că vâlcencele trebuie să tragă serios pentru a ocupa unul din primele două locuri ale clasamentului final: „Avem o grupă dificilă, să nu uităm că Larvik a ajuns până în semifinalele ediției trecute a competiției acolo unde a fost eliminată de câștigătoarea Ligii Campionilor, Viborg. Va fi dificil, va trebui să tratăm cu atenție fiecare meci și să ne calificăm în faza a doua a grupelor. Nu îmi e teamă, avem o echipă valoroasă. Pas cu pas până în finală, acesta este obiectivul nostru”.

Primul meci, la Vâlcea, cu Randers

Oltchim va debuta în această ediție a Ligii Campionilor pe propriul teren, la începutul lunii octombrie, în compania formației venită din calificări, cel mai probabil Randers. Și a doua partidă este una considerată lejeră pentru campioanaă.Româncele termină meciurile din prima fază a grupelor tot acasă, în compania celei mai periculoase echipe din grupă, Larvik. Oltchim are ca obiectiv accederea în finala Ligii Campionilor.

Prima grupă de calificare:

Gil Eanes (Portugalia)

Zug Handbal (Elveția)

VOC Amsterdam (Olanda)

IK Savehof (Suedia)

Grupele preliminare:

Grupa 1:

Randers (Danemarca)

Bayer 04 (Germania)

HC Smart (Cehia)

Milli Piygano (Turcia)

Grupa 2:

Zvezda Zvenigorod (Rusia)

Elda Prestigio (Spania)

Ormi Patras (Grecia)

A doua clasată în grupa preliminară

Grupa 3

Universitatea Cluj-Napoca (România)

Byasen (Danemarca)

Metalurg Scopje (Macedonia)

Prima calificată din grupa preliminară

Grupa 4

Debrecen (Ungaria)

Vejen (Danemarca)

SPR Lublin (Polonia)

RK Zajecar (Serbia)

Grupele principale.

Grupa A:

Viborg (Danemarca)

Buducnost Podgorica (Muntenegru)

Dinamo Volgograd (Rusia)

Echipa calificată din Grupa 3

Grupa B:

Hypo Viena (Austria)

HC Leipzig (Germania)

Itaxako Estella (Spania)

Echipa calificată din Grupa 4

Grupa C:

Oltchim (România)

Larvik (Norvegia)

Toulon (Franța)

Echipa calificată din Grupa 1

Grupa D:

ETO Gyor (Ungaria)

Podravka Koprivnika (Croația)

Krim Ljubljana (Slovenia)

Echipa calificată din Grupa 2

Programul meciurilor din grupa Oltchimului.

Etapa I: 9-10 octombrie 2010:

Toulon Larvik

Oltchim Randers (?)

Etapa a II-a: 16-17 octombrie 2010

Oltchim Toulon

Larvik Randers (?)

Etapa a III-a: 23-24 octombrie 2010

Larvik Oltchim

Randers (?) Toulon

Etapa a IV-a: 6-7 noiembrie 2010

Toulon – Oltchim

Randers (?) Larvik

Etapa a V-a: 13-14 octombrie 2010

Oltchim Randers (?)

Larvik Toulon

Etapa a VI-a: 20-21 octombrie 2010

Oltchim Larvik

Toulon Randers (?)

Nu vine nici Do Nascimento

Oltchim Râmnicu Vâlcea a încercat să o transfere pe brazilianca Alexandra Do Nascimento și a purtat negocieri în acest sens cu oficialii campioanei Austriei, Hypo Viena. După tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor, tratativele au eșuat și jucătoarea de culoare va rămâne în Austria. „Inițial am zis că sunt de acord cu transferul, mai ales că handbalista le spusese că vrea să plece și să se transfere la Oltchim. După ce au văzut rezultatul tragerii la sorți, austriecii și-au dat seama că au șianse de calificare, într-o grupă slăbuță și au decis să ne decline oferta. Asta este, nu avem ce face, Do Nascimento mai are contract cu Hypo încă doi ani”, ne-a declarat președintele de la Oltchim, Ioan Gavrilescu. Gruparea vâlceană a decis să nu o aducă nici pe rusoaica Polenova, chiar dacă au primit o nouă ofertă de la impresarul handbalistei. „Polenova s-a oferit să vină la Oltchim. Am vorbit cu Peter Kovacs și am ajuns la concluzia că nu se încadrează în stilul de joc al echipei. Am primit un nou mail de la impresarul jucătoarei și prețul de transfer putea fi negociat, ne-au întrebat dacă nu se pare exagerat. Decizia am luat-o, însă, Polenova nu vine la Vâlcea. În ceea ce ne privește, am încheiat campania de transferuri din această pauză competițională, mergem înainte cu lotul pe care îl avem”, a concluzionat Gavrilescu. Oltchim Râmnicu Vâlcea a pierdut trei jucătoare față de sezonul trecut: Narcisa Lecușanu (retrasă din activitate), Olga Vașciuk și Reghyna Shymkute (ambele transferate la Rostov pe Don) și are numai două noutăți: Yeliz Ozel (transferată din Turcia) și Adriana Å¢ăcălie (întoarsă de la Oțelul Galați unde a fost împrumutată). Altfel, handbalistele din Ucraina, Olena Vașciuk și Reghyna Shymkute și-au reziliat contractele cu campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea. „Rezilierea a venit de comun accord. Fetele au spus că pleacă, le-am înțeles, mai ales că aveau și o ofertă clară de la Rostov pe Don, în Rusia. Nu s-au acomodat în opinia mea, mai ales Vașciuk, asta este, le mulțumim pentru ce au făcut la Vâlcea și le urăm mult succes în continuare. Oricum, avem un lot numeros, 19 jucătoare, plus Vădineanu care va mai sta trei luni în recuperare și Meiroșu care este gravidă”, ne-a declarat președintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu.

Vlad Soare