Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
xr:d:DAFb3SaK_Vs:8205,j:4372286572992242082,t:24013117

Atenție, șoferi! Program special de restricții pe DN7 în perioada 17–21 aprilie

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea informează participanții la trafic că, în perioada 17 – 21 aprilie 2025, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe Drumul Național 7 (DN7), în județul Vâlcea. Măsura vizează vehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone, cu excepția celor destinate transportului de persoane.

Restricțiile sunt stabilite de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) și au ca scop creșterea siguranței rutiere și fluidizarea traficului într-o perioadă în care valorile de circulație cresc semnificativ.

Programul restricțiilor este următorul:

  • Joi, 17 aprilie: 18:00 – 22:00
  • Vineri, 18 aprilie: 06:00 – 22:00
  • Sâmbătă, 19 aprilie: 18:00 – 22:00
  • Duminică, 20 aprilie (Paștele): 06:00 – 22:00
  • Luni, 21 aprilie (a doua zi de Paște): 06:00 – 22:00

În acest interval, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Vâlcea vor desfășura acțiuni pentru asigurarea respectării restricțiilor impuse și menținerea fluenței traficului.

Conducătorii auto care nu se conformează acestor măsuri riscă sancțiuni cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, conform Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor.

Recomandări pentru participanții la trafic:

  • Planificați-vă din timp deplasările, ținând cont de intervalele orare menționate;
  • Respectați cu strictețe restricțiile instituite;
  • Circulați cu prudență și responsabilitate, pentru a evita incidentele rutiere și pentru a contribui la siguranța comună.