În pragul alegerilor prezidențiale din acest an, Biserica Ortodoxă Română transmite un mesaj ferm privind poziția sa în raport cu procesul electoral. Printr-un comunicat oficial emis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, instituția își reafirmă angajamentul față de neutralitate și distanțarea de orice formă de partizanat politic.
„Biserica Ortodoxă Română își menține o poziție echidistantă în timpul campaniilor electorale, evitând orice implicare în susținerea candidaților înscriși în cursa pentru Președinție”, se arată în comunicatul Patriarhiei. Aceasta subliniază că nu va sprijini public niciun actor politic, respectând principiile de separare între sfera religioasă și cea politică.
Totodată, reprezentanții Bisericii transmit un mesaj de respect față de opțiunea electorală a fiecărui cetățean, văzută ca o expresie autentică a libertății de conștiință și a drepturilor garantate prin lege: „Apreciem votul fiecărei persoane ca pe o manifestare legitimă a credinței, convingerilor și voinței proprii.”
În spiritul responsabilității civice, Patriarhia Română lansează și un apel adresat tuturor cetățenilor: „Îi încurajăm pe toți românii să își exercite dreptul de vot în mod liber, pașnic și conștient, având în vedere binele comun al poporului român.”
Mesajul vine să consolideze o linie de conduită asumată de BOR în ultimele decenii, aceea de a promova valorile morale, responsabilitatea socială și implicarea civică, fără a se angaja în susținerea vreunui proiect politic concret.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu