Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fotbalul din spatele blocului revine în forță! Competiție de minifotbal în cartierele din Râmnicu Vâlcea, de Ziua Copilului”

Ziua Copilului aduce mai mult decât distracție și voie bună la Râmnicu Vâlcea: readuce spiritul fotbalului jucat în spatele blocului, așa cum îl știau odinioară generațiile de altădată.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat lansarea unei competiții inedite de minifotbal în cartiere, un proiect cu puternică încărcătură emoțională și cu scopul de a promova sportul de masă și socializarea între tineri și copii.

„Reînnoim tradiția fotbalului din spatele blocului! Chiar de Ziua Copilului vom da startul unei competiții de minifotbal care se va juca așa cum o făceam când eram copii!”, a transmis Constantin Rădulescu.

Competiția va fi organizată de CS Vâlcea 1924, în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Vâlcea (AJF Vâlcea) și se va desfășura în perioada 1–19 iunie, pe cartiere, în Râmnicu Vâlcea.

Este un proiect care vizează atât activitatea fizică, cât și legătura dintre generații și comunitate. Organizatorii își propun să readucă în actualitate amintirile copilăriei cu jocuri precum „hombard”, „hop-țop” sau „tenis cu mingea de 35”.

„Haideți să readucem emoția meciurilor jucate în spatele blocului, să ne adunăm, să facem mișcare și să ne bucurăm împreună de fotbal! Abia aștept să ne vedem la meciuri!”, a încheiat președintele CJ Vâlcea.

Startul oficial se va da chiar pe 1 iunie, iar detalii privind programul pe cartiere urmează să fie comunicate de organizatori în perioada următoare.