Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiu într-un apartament din Râmnicu Vâlcea. 16 persoane evacuate în toiul nopții

În cursul nopții de luni spre marți, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Râmnicu Vâlcea, situat pe Aleea Bradului.

Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 02:30, iar la fața locului s-au deplasat prompt echipaje ale Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Incendiul se manifesta mocnit într-un apartament aflat la etajul al III-lea al unui bloc de locuințe, unde ardeau deșeuri și resturi menajere, cu degajări mari de fum. Din fericire, în apartamentul afectat nu se aflau persoane în momentul izbucnirii incendiului.

Pentru siguranța locatarilor, echipele de intervenție au evacuat 16 persoane – 15 adulți și un minor – din șase apartamente. Pompierii au acționat concomitent pentru stingerea focului și ventilarea spațiilor inundate cu fum.

Incendiul a fost localizat rapid, iar în jurul orei 04:00 a fost lichidat complet. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.