Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliția „servește” amenzi grase în restaurantele din Râmnicu Vâlcea!


La data de 9 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Vâlcea au desfășurat o amplă acțiune de control în municipiul Râmnicu Vâlcea, vizând prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în domeniul alimentației publice.

În intervalul orar 10:00 – 15:00, au fost verificați 15 agenți economici care activează în sectorul restaurantelor și cafenelelor. În urma verificărilor, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 20.000 de lei.

Șase dintre sancțiuni au vizat nerespectarea obligației legale de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, conform OUG nr. 28/1999. Alte două sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Totodată, polițiștii au dispus confiscarea sumei de aproximativ 1.700 de lei, reprezentând venituri nefiscalizate.

Reprezentanții IPJ Vâlcea transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea protejării mediului de afaceri corect și combaterii practicilor comerciale ilicite.