Primele grinzi destinate viaductului de la Boița, parte a Lotului 2 al Autostrăzii Sibiu–Pitești, au început să sosească în șantier, marcând o nouă etapă importantă în derularea proiectului rutier strategic care traversează Munții Carpați.
Elementele de infrastructură au aproximativ 40 de metri lungime fiecare și sunt transportate în condiții speciale, fiind considerate agabaritice. Viaductul de la Boița va avea o lungime de 650 de metri, împărțită în 11 deschideri, care vor fi acoperite cu un total de 96 de grinzi.
Potrivit constructorilor, pe întreg Lotul 2 se vor folosi în total 1050 de astfel de grinzi, care vor fi livrate în mod eșalonat în următoarele 12 luni. Procesul complex de montare reprezintă un pas esențial în avansarea lucrărilor pe tronsonul dintre Boița și Cornetu, lung de 31 de kilometri.
Lotul este construit de asocierea turcă Mapa-Cengiz și este considerat cel mai dificil din punct de vedere tehnic, datorită reliefului muntos. El cuprinde 7 tuneluri – cel mai lung, în zona Câineni, va avea 1,5 kilometri – și nu mai puțin de 49 de viaducte.
Autostrada Sibiu–Pitești este un proiect de importanță strategică pentru România, fiind parte a coridorului pan-european de transport care va lega Marea Nordului de Marea Neagră. Finalizarea acestui tronson va reduce considerabil timpul de călătorie și va crește siguranța rutieră într-una dintre cele mai dificile zone de tranzit rutier din țară.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu