Senatorul PSD de Vâlcea, Andra Bica, anunță un nou pas legislativ important pentru susținerea familiilor tinere din România. Camera superioară a Parlamentului a votat completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin introducerea Articolului 130¹, care permite acordarea de ajutoare financiare pentru nou-născuți.
Conform noii prevederi, consiliile locale vor putea oferi sprijin financiar părinților, în funcție de nevoile specifice ale comunităților pe care le administrează. Ajutoarele vor fi acordate în baza unor criterii clare, stabilite la nivel local, și cu respectarea legislației privind utilizarea fondurilor publice.
„Este o măsură care vine în sprijinul familiilor tinere și un pas concret pentru a transforma grijile părinților în sprijin real din partea statului,” a transmis senatorul Andra Bica.
Aceasta a subliniat că, în județul Vâlcea, modificarea legislativă are potențialul de a oferi un sprijin esențial familiilor aflate la început de drum, în special în localitățile cu resurse limitate.
„Cred într-o Românie care își respectă copiii și le oferă un start bun în viață. Acest vot a fost despre responsabilitate, solidaritate și viitor,” a mai adăugat parlamentarul vâlcean.
Noua măsură creează cadrul legal pentru ca autoritățile locale să sprijine direct natalitatea și să contribuie la bunăstarea copiilor încă din primele zile de viață.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu