Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță impunerea unor restricții de circulație pe DN 7 (Valea Oltului), începând de marți, 4 martie 2025, pe sectorul cuprins între km 201+215 și km 201+320, în zona cascadei Lotrișor. Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor de rănguire a versanților și dislocarea blocurilor de rocă, în scopul creșterii siguranței rutiere.
Circulația va fi restricționată în reprize de maximum 15 minute, perioade în care traficul va fi dirijat cu ajutorul piloților de circulație. Lucrările se vor desfășura conform următorului program:
- Luni – joi: restricții între orele 07:00 – 18:00
- Vineri: restricții între orele 07:00 – 14:00
- Sâmbătă: restricții între orele 07:00 – 18:00
Șoferii care tranzitează această zonă sunt rugați să circule cu prudență și să respecte indicațiile personalului care dirijează traficul. CNAIR menționează că restricțiile vor continua și pe alte sectoare ale DN 7 (Valea Oltului), urmând ca detaliile privind noile lucrări să fie comunicate în prealabil.
Participanții la trafic sunt sfătuiți să consulte periodic informațiile oficiale privind starea drumurilor și să ia în considerare aceste restricții pentru a-și planifica traseele în mod corespunzător.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu