Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Volumul legii, dat la minim. Reacția ironic-amară a unui vâlcean față de intervenția IPJ la un caz de tulburare a liniștii publice


Un vâlcean a ales să-și exprime public frustrarea, dar și umorul amar, după o experiență dezamăgitoare cu un echipaj de poliție chemat în toiul nopții pentru a interveni la o sesizare privind tulburarea liniștii publice. Într-o postare adresată explicit IPJ Vâlcea și Poliției Române, cetățeanul își cere „scuze sincere” pentru „îndrăzneala” de a apela la serviciul de urgență 112 din cauza unui vecin care asculta muzică la volum maxim, cu boxele scoase pe geam.

Postarea, redactată într-un ton ironic și autoironic, descrie intervenția ca fiind de doar „două minute”, fără ca situația să fi fost remediată. Mai mult, autorul relatează că i s-a sugerat să rezolve problema „pe cont propriu”, cu un „playlist mai tare”, evocând o ipotetică dispută artistică nocturnă în pijamale.

„Sper că v-ați simțit la fel de deranjat cum m-am simțit eu toate sărbătorile”, scrie cetățeanul, făcând referire la lipsa de reacție eficientă a autorităților, dar și la disconfortul repetat cauzat de vecinul gălăgios.

Postarea a stârnit reacții în rândul internauților, readucând în atenție tema sensibilă a implicării autorităților în menținerea ordinii publice și a modului în care sunt tratate sesizările cetățenilor care aleg să respecte legea și să apeleze la instituțiile statului în loc să recurgă la soluții personale.