Miercuri, 23 aprilie 2025, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea organizează un eveniment cultural de marcă, dedicat Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, precum și Zilei Bibliotecarului. Manifestările se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, evidențiind astfel rolul fundamental pe care biblioteca și lectura îl joacă în formarea unei societăți bazate pe educație, dialog și valori universale.
Evenimentul debutează la ora 10.00 cu o activitate inedită desfășurată simultan în trei zone centrale ale municipiului Râmnicu Vâlcea – Centrul Civic, Piața Centrală și Galeria Artex – sub titlul „Dar din dar se face… LECTURĂ”. Bibliotecarii vor oferi trecătorilor cărți, semne de carte și pliante informative, promovând astfel lectura și serviciile oferite de instituție.
La ora 12.00, în Sala de Conferințe a bibliotecii, va avea loc o sesiune de comunicări profesionale cu tema „Conectarea comunității la valorile europene prin biblioteca publică”, reunind bibliotecari din întregul județ. Aceștia vor prezenta exemple de bune practici și inițiative locale ce reflectă modul în care bibliotecile contribuie activ la dezvoltarea comunităților și la apropierea acestora de valorile europene.
Printre intervențiile anunțate se numără:
Ioana Goran, Biblioteca Publică Păușești-Măglași – „Biblioteca Publică Antim Petrescu: punte între comunitatea locală și valorile europene”
Luiza Romcescu, Biblioteca Publică Slătioara – „Biblioteca Publică Locală Slătioara și promovarea limbilor europene”
Mădălina Ciucu, Biblioteca Publică Mateești – „Creștem comunități în bibliotecile publice. Studiu de caz”
Cristiana Olteanu, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” – „Parteneriat european, progres local: transformare comunitară prin proiecte europene”
Dana Rădulescu, Centrul Europe Direct Vâlcea – „Proiectele cu finanțare externă, beneficii pentru comunitate”
Evenimentul se dorește a fi o pledoarie pentru lectură, implicare civică și dezvoltare comunitară prin intermediul bibliotecii publice – un spațiu al accesului liber la cunoaștere și al dialogului intercultural.





















Lasă un comentariu