La alegerile prezidențiale din 2025, județul Vâlcea a reușit să se remarce, dar nu prin prezență exemplară sau organizare de manual, ci prin… contestații desprinse parcă dintr-un scenariu de comedie politică.
Una dintre sesizările semnalate de Coaliția VotCorect, primită pe platforma votcorect.ro, acuză că în data de 24 aprilie, în cadrul unei întâlniri desfășurate de simpatizanți ai SOS România, oamenii ar fi fost îndemnați „să numere voturi pentru Diana Șoșoacă”. Detaliul care scapă din ecuație? Diana Șoșoacă nu este pe lista de candidați la prezidențiale. Adică, e ca și cum ai număra bile de ping-pong într-un meci de șah.
Mai departe, în comuna Lădești, satul Cermegești, o altă sesizare susține că s-a trecut la un model electoral „cash & carry”: localnicii ar fi primit plicuri cu 100 sau 200 de lei și promisiuni, condiționate de o fotografie discretă cu buletinul de vot completat „corect”. Totul ambalat într-o plimbare cu mașina prin comună – un fel de campanie pe roți, cu parfum de Cod Penal.
În paralel, în țară s-au făcut și live-uri TikTok din secțiile de votare sau din apropierea lor, în plină încălcare a legii și a bunului-simț. Cine are nevoie de observatori când există like-uri?
Până la ora 12, Coaliția VotCorect a centralizat peste 100 de apeluri și sesizări privind nereguli: de la urne sigilate cu entuziasm, dar nu și cu regulament, până la continuarea campaniei electorale în ziua votului – o tradiție românească, aproape la fel de veche ca sarmalele.
Cu toate acestea, majoritatea secțiilor vizitate de observatori au fost evaluate ca „bune” sau „foarte bune”. Ceea ce înseamnă că, între două nereguli și un selfie din cabina de vot, procesul electoral merge înainte. Cu sau fără Șoșoacă pe buletin.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu