Două tragedii în Vâlcea, sute de comentarii pline de ură. Nu mai știm să tăcem când doare?
În urmă cu mai bine de o săptămână, o adolescentă de 17 ani a fost dată dispărută. O întreagă comunitate a intrat în alertă. Câteva zile mai târziu, fata a fost găsită în viață. Aparent, bine. Dar în tot acest timp, rețelele sociale au fost împânzite de comentarii grele, acuzatoare, lipsite de orice urmă de înțelegere sau răbdare.
„Ce s-o mai căuta, sigur a plecat cu vreun băiat.”
„Părinții sunt de vină, clar.”
„O face pentru atenție.”
Iar azi-noapte, altă tragedie: doi tineri de 23 și 24 de ani au murit într-un accident violent, după ce au fugit de Poliție cu 185 km/h. În loc de tăcere sau compasiune, reacțiile au fost la fel de dure:
„Și-au meritat-o.”
„Bine că n-au omorât pe altcineva.”
„Selecție naturală.”
Nu mai avem pauză între durere și judecată
Două povești foarte diferite. Dar aceeași reacție: răutate. Sarcasm. Lipsă de inimă.
Ce s-a întâmplat cu noi? Când am început să tragem concluzii ca niște procurori nechemați, fără să lăsăm măcar o zi de liniște în fața suferinței? Când am uitat să tăcem?
Da, fata a plecat de acasă. Da, băieții goneau periculos. Dar toți trei sunt copii ai cuiva. Oameni reali, nu personaje de internet. Cu greșeli, poate. Dar și cu dreptul de a fi tratați cu minimă decență.
Omenia nu moare dintr-o dată. Moare în comentarii.
Nu este vorba despre a justifica greșeli. Este vorba despre a nu transforma tragediile în prilej de batjocură. Despre a nu uita că, dincolo de știri, sunt mame care nu mai pot respira. Tați care n-au putut închide un ochi zile întregi. Familii care au ajuns la capătul puterilor.
Da, cei doi tineri goneau cu o viteză nebună. Da, ar fi putut ucide pe cineva. Dar n-au făcut-o. Și acum sunt morți. Iar părinții lor plâng la niște sicrie, nu la o mustrare. Și fata dispărută? E vie, dar ce fel de lume o așteaptă, când va deschide telefonul și va citi ce s-a spus despre ea?E foarte ușor să arunci cu pietre. Mai ales de pe margine, când nu e vorba de copilul tău, de fratele tău, de prietenul tău.Dar să nu uităm: nimeni nu e scutit de durere. Azi râzi de drama altora. Mâine poate fi drama ta.
Libertatea de exprimare nu e o scuză pentru cruzime. Și poate că n-ar strica să ne gândim, înainte de a apăsa „Enter”, dacă am avea curajul să spunem aceleași lucruri în fața unor părinți îndoliați. Sau în fața unei fete care a trecut printr-o criză pe care poate n-o vom înțelege niciodată.
Astăzi râdem, comentăm și judecăm dramele altora. Dar viața nu ține scor. Mâine poate fi drama noastră. Și atunci, vom înțelege ce înseamnă lipsa unei vorbe bune. Sau, măcar, a unei tăceri.