Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doi bărbați urmăriți internațional, depistați de polițiștii vâlceni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au depistat, în cursul zilei de 11 noiembrie 2025, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, doi bărbați urmăriți internațional, pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare.

Primul bărbat, în vârstă de 62 de ani, era căutat de autoritățile judiciare din Croația, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. Cel de-al doilea, în vârstă de 43 de ani, era urmărit de autoritățile din Ungaria pentru infracțiunile de spălare de bani și fals în înscrisuri oficiale.

Persoanele identificate au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, unde procurorii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore. Ulterior, cei doi au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, urmând a fi prezentați instanței pentru demararea procedurilor legale în vederea predării către autoritățile străine solicitante.