Publicul din Râmnicu Vâlcea are, începând din 14 noiembrie, ocazia de a vedea pe marile ecrane unul dintre cele mai ambițioase proiecte cinematografice românești: filmul „Cravata Galbenă”, povestea impresionantă a dirijorului de renume mondial Sergiu Celibidache. Producția rulează la Cinema City și Cinema Geo Saizescu.
Realizat în peste șapte ani de documentare, pregătire, filmări și post-producție, filmul semnat de Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, explorează destinul extraordinar al unuia dintre cei mai importanți muzicieni ai secolului XX. Este un film despre geniu, perseverență, renunțări dureroase și puterea unui vis dus până la capăt, în ciuda tuturor obstacolelor.
Premiera de gală a reunit numeroase personalități din lumea artistică, culturală și politică, care au vorbit despre impactul emoțional al filmului. Actorul Victor Rebengiuc a descris producția drept „un film excepțional, puternic, emoționant”, îndemnând publicul să nu-l rateze. Artista Lora l-a numit „o capodoperă”, iar actorul Marian Râlea a subliniat că este „un film pentru suflet”, felicitând echipa de creație.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a mărturisit că experiența vizionării a fost copleșitoare: „Am plâns pe alocuri… este un film extraordinar pentru români și pentru România”. La rândul său, actorul Vlad Gherman a evidențiat forța identitară a poveștii: „Toți românii, de toate vârstele, ar fi bine să vadă filmul ăsta”.
Distribuția este una internațională, cu nume sonore precum John Malkovich, Miranda Richardson, Sean Bean, Ben Schnetzer, Kate Phillips, Anton Lesser sau Charlie Rowe — actori care dau viață etapelor cheie ale destinului lui Celibidache, de la copilăria trăită în România interbelică până la anii grei petrecuți în Germania postbelică.
Filmul urmărește parcursul unui copil cu un talent uriaș, care pleacă dintr-un colț al României și ajunge să cucerească lumea, fără compromisuri și fără a-și abandona vreodată principiile. Este o poveste despre curaj, identitate, integritate, iubire, sacrificiu și dorul de casă care l-a însoțit pe maestrul Celibidache întreaga viață.
„Acest film te încurajează să crezi în tine și în destinul tău”, a spus regizorul Serge Ioan Celebidachi. „Să ai curajul de a-ți urma visul până la capăt, chiar dacă asta presupune sacrificii enorme.”
„Cravata Galbenă” este produs de Oblique Media, în coproducție cu Safe Frame, Avanpost Media, Frame Film și Frame Film Illustrious Studio, cu sprijinul Guvernului României și al Centrului Național al Cinematografiei. Distribuția în cinematografe este realizată de Vertical Entertainment.
Biletele pot fi achiziționate online de pe platforma oficială a filmului, de pe site-ul Cinema City și de pe platforma Cinema Geo Saizescu.
Filmul poate fi urmărit în toate cinematografele din țară. În Râmnicu Vâlcea rulează în această perioadă la Cinema City și Cinema Geo Saizescu.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu