Polițiștii vâlceni au pus în aplicare, în data de 3 decembrie 2025, două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele a doi bărbați condamnați pentru fapte grave.
Acțiunea a fost coordonată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul colegilor din orașul Călimănești.
Primul mandat a vizat un bărbat de 46 de ani, din Călimănești, condamnat de Judecătoria Brezoi la 2 ani și 4 luni de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de „lovirea sau alte violențe” și „încălcarea ordinului de protecție”, fapte comise în mod repetat în cursul anilor 2024 și 2025.
Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost condamnat de Tribunalul Vâlcea la 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri, infracțiune săvârșită în anul 2024.
Cei doi condamnați au fost escortați și încarcerați în Penitenciarul Mioveni, unde își vor ispăși pedepsele privative de libertate.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu