Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că instituția pregătește introducerea unei taxe speciale pentru vehiculele de mare tonaj care circulă pe drumurile județene și provoacă degradarea infrastructurii.
Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă organizate după ședința Consiliului Județean.
„Cine intră cu tonaj greu pe drumurile județene va plăti rovinietă”, a afirmat Constantin Rădulescu.
Șeful CJ Vâlcea susține că măsura este necesară deoarece multe drumuri recent modernizate sunt afectate de traficul greu, în special în zonele unde se desfășoară lucrări ample, inclusiv cele pentru autostrada Sibiu – Pitești.
Potrivit acestuia, instituția lucrează deja la cadrul juridic pentru implementarea taxei.
„Punem camere, iar cine nu are vignetă pentru transport greu pe drumurile județene plătește”, a explicat președintele CJ.
Constantin Rădulescu a vorbit și despre problemele create de utilajele grele implicate în lucrările de infrastructură din nordul județului.
„Autostrada trebuie să se facă, dar eu trebuie să țin și drumurile județene cât mai bine”, a spus acesta.
În același context, președintele CJ a anunțat că lucrările la Drumul Loviștei continuă și că traseul ar putea deveni unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu