Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a prezentat principalele direcții ale bugetului județului pentru anul 2026, imediat după ședința CJ de ieri, susținând că administrația județeană va continua investițiile majore în infrastructură, sănătate, protecție socială și dezvoltare locală.
Șeful administrației județene a declarat că bugetul din acest an se apropie de un miliard de lei și că aproximativ 70% din fonduri sunt direcționate către dezvoltare.
„Bugetul județului Vâlcea este de aproape un miliard de lei noi. Respectiv 997 de milioane de lei. 70% din buget merge către proiecte de dezvoltare și aproximativ 30% pentru funcționare”, a declarat Constantin Rădulescu.
Acesta a precizat că, deși bugetul este mai mic decât cel de anul trecut cu aproximativ 20 de milioane de lei, Consiliul Județean va acoperi integral datoriile istorice ale DGASPC Vâlcea, estimate la peste 22 de milioane de lei.
În cadrul conferinței, președintele CJ a vorbit și despre proiectele de infrastructură rutieră care vor continua în 2026. Printre acestea se află Drumul Oaselor, Drumul Călugărului, modernizarea legăturilor cu județele vecine și lucrările de pe Drumul Loviștei.
„Ne ținem de cuvânt și Drumul Oaselor se va moderniza pe toată lungimea lui. Atacăm săptămâna viitoare primii doi kilometri”, a afirmat liderul administrației județene.
Totodată, Constantin Rădulescu a anunțat investiții importante în sănătate, inclusiv dotări moderne pentru Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și extinderea serviciilor medicale la Mihăești și Maternitate. Printre echipamentele medicale anunțate se numără un angiograf pentru montarea de stenturi, echipamente pentru laparoscopie, artroscopie și endoscopie ORL.
„Vom începe să punem stenturi la Vâlcea și să facem intervenții de cardiologie”, a mai spus acesta.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu