Președintele Constantin Rădulescu a anunțat continuarea lucrărilor la un nou Centru de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, investiție realizată în comuna Slătioara și considerată un proiect de referință la nivel național în domeniul asistenței sociale.
Potrivit șefului administrației județene, valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 2,7 milioane de euro, iar noul centru va extinde capacitatea actuală la 50 de beneficiari.
„Astăzi am fost la Slătioara, unde realizăm una dintre cele mai importante investiții în domeniul asistenței sociale din județul Vâlcea”, a transmis Constantin Rădulescu.
Acesta a precizat că proiectul a întâmpinat întârzieri din cauza constructorului care câștigase inițial licitația, contractul fiind reziliat după ce firma nu și-a respectat obligațiile asumate. În prezent, lucrările au fost reluate de un nou constructor, iar șantierul este în plină desfășurare. Stadiul execuției a ajuns la aproximativ 13%, iar termenul estimat pentru finalizare este de doi ani. Conducerea Consiliului Județean spune însă că, în ritmul actual, investiția ar putea fi finalizată mai rapid.
Proiectul presupune construirea a două corpuri noi de clădire. Primul va include spații administrative și de cazare, dormitoare moderne, bucătărie, sală de mese, spălătorie, cabinet medical și birouri administrative. Cel de-al doilea va avea rol multifuncțional și va fi destinat activităților zilnice, socializării și recuperării beneficiarilor.
Reprezentanții administrației județene susțin că noul centru va oferi condiții moderne și servicii adaptate nevoilor persoanelor adulte cu dizabilități, fiind gândit ca un model de bune practici în domeniul protecției sociale.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu