Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doi copii au ajuns sub roțile unei mașini

Rămași nesupravegheați,

Zilele trecute, în localitatea Câineni doi minori au văzut moartea cu ochii. Octavian Stana, de 20 ani, din Sibiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția Rm. Vâlcea că tre Sibiu, a lovit o bicicletăpe care se aflu doi copii. Cei doi frați, ambii din comuna Câineni, victime ale acestui accident de circulație, au suferit multiple traumatisme. Silviu Oancea, de 11 ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism coloanăcervico – dorso – lombară, fracturăla glezna stângă, iar fratele său, Flavius, de 10 ani, a suferit un traumatism cranio facial, traumatism cranio – dorso – lombar, și o contuzie la șoldul drept. Ambii copii au fost transportați la Spitalul Județean de UrgențăVâlcea unde se aflăinternați și în acest moment.

Conducă torul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările în acest caz Continuă , șoferul fiind acuzat de vătămare corporalădin culpă.