26 de tineri ai Centrului de Plasament nr. 5 din Rm. Vâlcea s-au numărat printre câștigătorii Concursului Național „Școala lui Andrei”, concurs la care au participat peste 362 de șicoli cu peste 9.000 de elevi din întreaga țară, evenimentul fiind inițiat și organizat de Petrom. Din județul Vâlcea au participat 14 echipe, însă singurii care au câștigat au fost cei 26 de copii orfani ai Centrului nr. 5. Concursul a constat în depunerea unor proiecte educative, culturale, ecologice și recreative. Astfel că, proiectul celor 26 de elevi vâlceni ce au câștigat a constat în organizarea unor tabere de corturi cu scop recreativ, educativ și cu deprinderi de viață independentă. Pentru proiectul lor copiii au fost premiați cu 5000 de euro, dar și cu o tabără la Cheia. Mai mult, ei au primit diplome și premii și din partea președintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea, care i-a încurajat să învețe să protejeze mediul si comunitatea în care trăiesc. „Este un lucru extraordinar ce au făcut acești copii, iar acum trebuie să fie răsplătiți pentru munca lor. Vor merge în tabăra pe care au câștigat-o la Cheia, iar mai apoi vom organiza și noi o tabără la Brezoi ce constă și în ecologizarea Văii Lotrului” ne-a declarat Nicolae Badea, directorul Direcției Generale de Asistență Generală și Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea. Așadar, în perioada 24 iulie 27 august, în stațiunea montană Cheia (Prahova), cei 26 de tineri vâlceni câștigători vor pleca într-o aventură alături de alți peste 300 de elevi din întreaga țară. „În tabăra din Țara lui Andrei participanții învață și se joacă demonstrând aptitudini de lideri creativi și conștiincio și. Este mai mult decât o întâlnire între câștigători și voluntarii veniți special pentru a-i întâlni pe copiii care vor să schimbe lumea. Este un spațiu în care elevi, profesori și traineri specializați trec prin experiențe unice” susțin organizatorii taberei.
CLAUDIA STANCIU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu