în situația lui mai sunt și alte cadre militare și polițienești, care s-au trezit, peste noapte, susținători ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania
FALSURI. Mircea Vasile Ion, subofițer la Poliția Transporturi din Râmnicu Vâlcea, a aflat, cu surprindere, că este unul dintre miile de cetățeni români care-l susține pe europarlamentarul László TÅ’kés să înființeze, în România, Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT). Acestuia i-a fost falsificată semnătura și are adeziune la încă necreatul PPMT.
Mircea Vasile Ion a fost contactat de avocatul și amicul său, Adrian Drăghici, care l-a descoperit, cu mirare, pe listele de adeziune. ” Când m-a sunat, nu mi-a venit să cred. I-am și spus: cum să semnez așa ceva, doar șitii că noi (polițiștii „n.r.) nu putem fi membri de partid și nici nu ne putem implica în politică!” . Drăghici a făcut plângere penală împotriva celor care s-au folosit abuziv de identitatea sa. El susține că alte cadre din Poliție și Armată sunt în aceea și situație. ” Nu îi cunosc, dar am fost mai mulți la audieri, la tribunal” , precizează subofițerul. „Am aflat prin luna mai de toată treaba asta și mă mir cum au avut ei acces la datele mele personale. Mai mult decât atât, prietenul meu, care mă și reprezintă, mi-a arătat și adeziunea așa-zisă a mea, cu o semnătură falsă, bineînțeles. Am făcut o plângere penală în acest sens, și din câte șitiu, Vâlcea a repartizat plângerea mea la Tg. Mureș. Știu că erau doi cetățeni maghiari, care erau repartizați pe zona Oltenia, care au întocmit adeziunile. Mai sunt 7 persoane în aceea și situație ca a mea. În instanță s-a cerut și o expertiză grafologică. Prin luna mai, într-o sâmbătă, m-am trezit cu unii de la Parlament, care au venit la mine acasă și m-au întrebat dacă m-am înscris la acest partid. Mi-au spus că fac verificări și că au luat prin sondaj să vadă dacă într-adevăr am semnat adeziunea. Cei care au venit la mine aveau o listă cu multe nume, cadre militare și din poliție, și spuneau că o să-i verifice pe toți. Au spus că mulți refuză să vorbească, să coopereze” „a mai adăugat Mircea Vasile Ion. De și se șitia nevinovat, subofițerul s-a gândit că toată încurcătura aceasta cu adeziunea la partidul lui TÅ’kés îi va dăuna în plan profesional. ” Eu nu am nicio vină. Sunt târât în situația asta, pur și simplu. Am făcut plângere penală, se va solicita o expertiză grafologică și după obținerea rezultatului, care o să-mi fie favorabil, o să-i dau în judecată pentru folosirea datelor personale. Vă dați seama toată nebunia asta a venit în luna iunie, cât au început disponibilizările la noi, și chiar am zis „Doamne ferește” , asta mai îmi trebuia acum” „susține subofițerul. Până când anchetele care sunt în diferite stadii de cercetare nu vor fi finalizate, nu putem șiti cum au avut acces oamenii lui TÅ’kés la datele confidențiale ale unor cetățeni români. Este foarte posibil ca vreunul dintre cei care au întocmit listele cu susținătorii PPMT să fi avut acces la Registrul de evidență a populației. Ca și vâlceanul Mircea Vasile Ion, și alții au formulat plângeri penale pentru fals, uz de fals și instigare la fals și uz de fals împotriva celor care au întocmit și s-au folosit de listele de susținere a înființării PPMT. Dosarele sunt în diverse faze de cercetare la parchetele din țară. Cu semnăturile false, la Tribunal La data de 5 mai 2011, Toró Tiberiu, președintele Consiliului Național al Maghiarilor din România, mâna dreaptă a lui TÅ’kés și împuternicit cu înregistrarea formațiunii, a depus la Tribunalul București 20 de bibliorafturi, conținând 4.396 de foi cu 29.268 de semnături din 19 județe și din Municipiul București. Presa centrală a pus mâna pe mai multe fotocopii ale câtorva liste de semnături. Mai mult, jurnaliștii din București au primit acceptul conducerii Tribunalului București de a analiza listele de semnături, fără a le putea fotocopia sau xeroxa și fără a avea acces la informațiile cu caracter personal (adresă, date de identificare). Constatarea principală: aproape toate listele de semnături sunt falsificate GROSOLAN. În multe liste, grafia semnăturilor este și mai clar asemănătoare prin comparație cu cea din fotocopiile primite la redacție. Tribunalul București a respins cererea de înregistrare a PPMT, motivat de faptul că acesta nu este o formațiune care să militeze, statutar, pentru interesul național, fapt impus de legea partidelor politice. PPMT a formulat recurs, care urmează să fie judecat de Curtea de Apel București. CODRUȚA ALEXANDRU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu