Primăria Comunei Bujoreni anunță că Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) este, de acum, operațional. Astfel, locuitorii comunei își pot depune documentele pentru eliberarea cărții de identitate direct la sediul Primăriei Bujoreni, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze în alte localități.
Noul serviciu va prelua solicitările privind eliberarea cărții de identitate la împlinirea vârstei legale, schimbarea actului de identitate la expirarea termenului de valabilitate, eliberarea unui nou document în caz de pierdere sau furt, schimbarea domiciliului și modificarea datelor de stare civilă.
Serviciul funcționează la sediul Primăriei Bujoreni, în satul Olteni, pe strada Calea lui Traian nr. 123.
Primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, spune că înființarea acestui serviciu reprezintă un obiectiv important pentru administrația locală.
„Înființarea acestui serviciu reprezintă un obiectiv pe care ni l-am asumat pentru a facilita accesul cetățenilor la servicii publice esențiale. După multe demersuri administrative, multă documentație și o muncă susținută, am reușit să aducem acest serviciu mai aproape de oameni. Este un pas important pentru modernizarea administrației locale și pentru creșterea calității serviciilor oferite locuitorilor comunei Bujoreni”, a declarat edilul.
Reprezentanții Primăriei îi informează pe cetățeni că pentru detalii privind programul de lucru și documentele necesare se pot adresa direct instituției sau Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor.























Lasă un comentariu