Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cine va fi președinte la CS Oltchim?

azi are loc Adunarea Generală în cadrul căreia Ioan Gavrilescu își va prezenta demisia cele mai mari șianse de a-l înlocui le are Werner Olah

Joi, 7 aprilie 2011, începând cu ora 16.00, la sala VIP a polivalentei vâlcene, va avea loc Adunarea Generală a CS Oltchim, una foarte importantă. În cadrul șiedinței se va aproba cererea de demisie a președintelui clubului, Ioan Gavrilescu, cel care va fi eliberat din funcție. Se va elibera, astfel, unul dintre cele șiapte locuri din Biroul Executiv al clubului, funcție pentru care se va vota un alt pretendent, asta în cazul în care Gavrilescu nu va dori să rămână în BE chiar dacă nu va mai fi președinte. În fine, se va vota apoi un alt președinte al clubului, cele mai mari șianse avându-le Werner Olah, membru al Biroului Executiv de 12 ani, șieful dispeceratului de producție din Combinatul Chimic Oltchim. În ultimul timp, Werner Olah s-a ocupat și de problemele internaționale ale Clubului Sportiv Oltchim, el ținînd legătura cu Federația Europeană de Handbal. În fine, tot în Cadrul Adunării Generale se va face și o analiză a parcursului echipei de handbal feminin în această ediție a Ligii Campionilor. În prezent, Biroul Executiv al CS Oltchim  are 7 membri și anume: 1. Ioan Gavrilescu – președinte Oltchim 2. Petre Berbecaru – vicepreședinte Oltchim 3. Nicolae Luca – vicepreședinte Oltchim 4. Werner Olah 5. Daniel Bărbulescu 6. Săndel Bârsan 7. Dan Mutu

Încă o victorie pentru Oltchim

Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea așteaptă vești din partea conducerii clubului și nu șitiu dacă echipa va mai avea sau nu finanțare și pentru sezonul viitor. Elevele lui Radu Voina au obținut o nouă victorie, 43-24, cu CSM București și este foarte aproape de câștigarea unui nou titlu național. Chimistele sunt pe primul loc al clasamentului, la mare distanță de restul competitoarelor, cu un singur rezultat de egalitate la activ. În runda viitoare Oltchim joacă în deplasare pe terenul fostei campioane a României, HC Zalău.

Culoar spre Campionatul European

Federația Europeană de Handbal a anunțat sistemul de calificare la turneul final al CE din 2012 (Olanda), naționala feminină a României fiind cap de serie în preliminarii. Turneul final al CE din 2012 va avea loc în Olanda, între 4 și 16 decembrie, cu participarea a 16 echipe naționale. În preliminarii vor participa 30 de echipe naționale dintre care numai 14 se vor alătura reprezentativelor deja calificate la turneul final, adică Olanda, în calitate de națiune organizatoare, respectiv Norvegia, deținătoarea titlului european. Faza I a calificărilor va avea loc sub forma unui turneu, între 3-5 iunie, la care vor participa echipele Finlandei, Marii Britanii, Greciei și Israelului. Primele două clasate se vor califica în faza a II-a a preliminariilor, care se va derula sub forma a șiapte grupe, cu meciuri tur-retur, între echipele repartizate în fiecare grupă. Tragerea la sorți a celor șiapte grupe va avea loc pe 27 aprilie, la Leek (Olanda). Naționala României se află în prima urnă valorică, alături de echipele Rusiei, Spaniei, Franței, Danemarcei, Suediei și Germaniei. Din urna a 2-a valorică fac parte Ungaria, Croația, Muntenegru, Ucraina, Macedonia, Austria și Serbia, din cea de-a 3-a fac parte Belarus, Slovacia, Portugalia, Islanda, Slovenia, Turcia și Polonia, iar din cea de-a 4-a, Cehia, Lituania, Italia, Elveția, Azerbaidjan, plus cele două echipe calificate din faza I. Datele la care se vor disputa meciurile din grupe, în faza a II-a, sunt următoarele: 19-20 și 22-23 octombrie 2011, 21-22 și 24-25 martie 2012, 30-31 mai și 2-3 iunie. La turneul final se califică primele două clasate din fiecare din cele șiapte grupe. De asemenea, cele trei reprezentative care vor urca pe podium la turneul final al CE din 2012 vor obține automat calificarea la turneul final Campionatului Mondial din 2013 (Serbia).

„Sper ca domnul Roibu să se răzgândească”

Fostul mare arbitru internațional, Ion Crăciunescu, speră ca echipa de handbal feminin să poată continua și în sezonul viitor la standarde înalte: „Am rămas stupefiat când am auzit că domnul director Roibu este pus în cumpănă de niște neica nimeni. Handbalul la Vâlcea a început pe timpul domnului Coman și a continuat pentru că a fost domnul Roibu, că dacă nu era dânsul, restul care se bat cu pumnii în piept erau niște umbre palide și cred că nu au nicio valoare. Singura șiansă este să se răzgândească domnul Roibu, ar fi mare păcat ca singura echipă românescă din toate sporturile care la ora actuală este performeră pe plan european, să se desființeze sau să decadă, ar fi groaznic. Îi transmit public domnului Roibu rugămintea să se răzgândească. Sunt mulți care vorbesc și dau cu bățul printre gard, cei care fac treabă sunt puțini, iar domnul Roibu a făcut foarte multă treabă pentru sport, și nu doar pentru cel vâlcean. Fanii vâlceni să nu creadă în minciunile și visele care le promit alții, domnul Roibu este o certitudine, este un om care a făcut aici performanță, fără dânsul suntem morți”.

Vlad Soare