• Ar face orice ca PDL să-l desemneze candidat pentru preşedinţia instituţiei
FĂRĂ SIMŢUL REALITĂŢII. Dacă liderii celor trei partide aflate în USL, PNL-PC şi PSD au început deja să vehiculeze nume cu privire la candidaturile pentru şefia Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea şi funcţia de primar al municipiului, cei ai PDL rămân rezervaţi preferând să mai aştepte. Cel mai probabil, vom afla mai multe amănunte legate de acest aspect, după efectuarea unui sondaj intern de partid, care va evalua exact şansele pretendenţilor la funcţiile amintite. Ceea ce intrigă totuşi este dorinţa exacerbată a câtorva pedelişti de a candida indiferent de rezultate şi potenţialul politic la preşedinţia CJ. Când spunem acest lucru, ne referim la vicepreşedintele Consiliului, Romulus Bulacu.
Refăcând filmul alegerilor trecute pentru fotoliul de şef al CJ, putem susţine, fără a greşi, că cea mai potrivită candidatură pentru această funcţie ar fi fără îndoială cea a senatorului democrat-liberal, Dorel Jurcan, care s-a clasat pe un loc secund, după Ion Cîlea, la o diferenţă de voturi destul de mică. De altfel, ne-au parvenit deja de la centru informaţii potrivit cărora este posibil ca PDL să-l desemneze, din nou, pe senatorul Jurcan candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Asta înseamnă că în cazul în care aceste lucruri devin realitate, Romulus Bulacu, poftitorul-şef la funcţia amintită, va pierde iarăşi o bătălie de partid în faţa senatorului PDL, care l-a umilit, politic vorbind, în competiţia pentru alegerile pentru fotoliul de preşedinte al formaţiunii. În plus, sunt destule voci care susţin că Bulacu stă destul de rău la capitolul imagine publică, că nu se află câtuşi de puţin în graţiile şefilor de la Bucureşti şi că, extrem de important, nu se bucură nici măcar de susţinerea colegilor de partid, care cred despre el că este înfumurat şi slab politician. Cel mai grav este că mulţi dintre ei nu sunt deloc de acord cu modul în care acesta a decis să se delimiteze de fostul primar al municipiului, Mircia Gutău, căruia îi datorează însăşi existenţa sa politică de până acum. Cu toate că, cum spuneam, nu este un politican popular printre locuitorii judeţului, Bulacu pare un fel de kamikaze dispus de a se face de râs, doar pentru a intra în sondajul de opinie al partidului care, suntem siguri, va prezenta o realitate cumplită pentru el: impopularitate politică dusă până la extrem. Dar cum speranţa moare ultima, iar Romulus Bulacu este mai disperat ca niciodată să fie candidatul partidului pentru şefia CJ, pedelistul pare dispus la orice pentru a-şi vedea visul cu ochii. Ne-au ajuns la urechi mai multe zvonuri potrivit cărora în cazul în care Dorel Jurcan nu va candida pentru preşedinţia Consiliului, liderii partidului au pregătit şi alte nume cu rezonanţă, iar numele lui Bulacu este aproape ultimul pe listă, semn că omul are grave probleme de credibilitate chiar şi în propriul partid. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu