El a prezentat colegilor liberali și opiniei publice un sondaj de opinie falsificat ” Bruno Ștefan, conducă torul firmei care a făcut sondajul a recunoscut, parțial, mistificarea ” într-un mail transmis lui Vali Monceanu, acesta a spus: „m-ai băgat într-un scandal destul de mare, la Vâlcea”
Lupta politică cunoaște diverse forme de manipulare, începând cu dezinformarea, presiunile, victimizarea, zvonul, propaganda și, nu în ultimul rând cu sondajele de opinie. În politică , sondajele au un rol nu atât informativ, cât de manevrăa cetățenilor, de a modela și manipula opinia publică . Practica de până acum ne aratăcă ele apar în anumite momente cheie, iar mass-media, care e liantul cu poporul, le aduce în prim-planul dezbaterii publice și le comentează, având și ea un rolul hotărâtor în mecanismele manipulării.
PNL-ul mină de aur
Este cunoscut că în cazul organizației județene a PNL Vâlcea nu dominăarmonia, colectivitatea politică fiind divizatăîn două și condusăde gruparea cea mai mică , aceea a lui Emilian Frâncu – politicianul județean cel mai controversat și contestat, despre care se spune că este manipulat în viațăde interese obscure, necunoscute încă , personale și de grup. În munca sa de conducere discreționarăși autocrată, el se folosește de infractorul Ion Nicolae – biciclist politic pe traseul PRM – PUR – PNL, remarcat, de fiecare dată, și în fiecare partid pe unde a lăsat dâre, ca fiind carierist, mitoman, slugarnic și tupeist. El nu și-a găsit împlinirea și puterea, în niciun partid pe unde s-a perindat până acum, ca la PNL. Prin manifestarea publică a unei prietenii ce prezintădiferențe de nivel de cultură, spiritualitate și moralitate, Frâncu l-a promovat pe acest individ în funcția de lider al organizației liberale din Rm. Vâlcea, stârnind repulsia adevăraților liberali și, nu în ultimul rând, stupefacția vâlcenilor. Cum a putut Nicolae să-l subjuge și să-l influențeze în așa hal pe șeful său de partid, în scopuri personale sau de grup, nu este greu de înțeles, pornind chiar de la averea ce i-a crescut vertiginos numai După ce PNL-ul a ajuns la guvernare, iar Frâncu la conducerea organizației județene liberale. Presa localăa prezentat, public, de nenumărate ori, probe despre îmbogățirea ciudatăa lui Nicolae, dar cum instrument legal de control al averilor nu există(acum) și deputatul Frâncu timoreazăconducerile instituțiilor coercitive ale statului, subordonându-le prin persuasiune și amenințări, nimeni nu a mișcat niciun deget. În contrapondere, nu se știe nici care este adevărata avere a lui Frâncu (declarația sa de avere conține neadevăruri exprimate și lucruri ascunse cu grijă!), dar pare imposibil ca subordonatul său, mâna sa dreaptă, să-l depășească în bunuri, conturi și valutăforte. Ar fi de râsul curcilor
Manipularea colegilor de partid
Penelistul Ion Nicolae este oaia neagrăa liberalilor adevărați. Conștienți de lipsa acestuia de cultură, de discurs, de fapte sociale lăudabile și de parventismul ce-l domină, dar și de talentul în manevrarea liderului lor de partid, liberalii județeni au cerut, în cadrul ședințelor programate, ca individual săfie trecut în plan secund, scoțându-se în Față , în lupta pentru Primăria Râmnicului, un alt candidat, curat, onest și cu prizăla electorat. Dar ți-ai găsit Frîncu, nu și nu! Presat de scandalul ce se prefigura la temă, acesta a admis, până la urmă, cererea colegilor săi politici, dar numai După efectuarea unui sondaj de opinie ce va putea da adevărata măsurăa susținerilor sale la investitura de la primărie, menționând că dacă Ion Nicolae nu înregistrează15% din sufragiile râmnicenilor, va propune un alt candidat, renunțând la candidatura prietenului său
Intră în scenă un alt șmenar
Puțini sunt aceia care știu că în punctele cheie ale organizațiilor liberale – din județ sau la Rm.Vâlcea – Emilian Frâncu și-a plasat oamenii săi, datornici investirii lor în funcții mănoase, foști fruntași politici alungați de pe la alte partide, în fapt, bicicliști politici nestatornici și duplicitari, ca și Ion Nicolae. Unul dintre aceștia este Vali Monceanu, ajuns viceprimarul Râmnicului din poziția de fost țuțăr, cititor de ziare cu voce tare și făcă tor de ciubote la PNÎCD și la ușa ex-deputatului țărănist Lary Dumitrașcu. El a fost recuperat, pentru aceleași scopuri, de inventivul penelist șef. Ori de câte ori existănevoia unor lucruri șmenuite, contrafăcute și amăgitoare, în scopuri prestabilite, s-a apelat la Monceanu, stilul și comportarea lui introvertitărecomandându-l a fi un fel de Mefisto al politicului pe unde a că lcat. În cazul prezentat aici, strâns cu ușa, Frâncu și-a convocat servilul subordonat și i-a spus săfacă și pe „Dracu-n patru” (ăsta nu-i ta’so, ci invers!), săcomande un sondaj și prin el să-l scoatăpe Ion Nicolae în fruntea sufragiilor electoratului râmnicean intervievat, cu un procent de cel puțin 14,5%.
Misiune îndeplinită
Sondajul a început săse facă prin vara acestui an, firma de cercetări sociale dâmbovițeană(BCS) răspunzând favorabil solicitării lui Monceanu. În luna iunie, toată lumea aștepta cu sufletul la gurărezultatele cercetării, rezultate care nu au mai venit până la urmă. Penelistul șef Frâncu a dat vina pe că ldura lunii ce, zicea el, a influențat sufragiile electorale, anunțând că se va continua sondajul în prima lunărece a anului. Deși în varăs-au ținut secrete rezultatele parțiale ale sondajului, noi am putut afla, totuși, că situația este dezastroasă, atât pentru partid, cât și pentru Ion Nicolae. Ion al Frîncului era creditat, pentru candidatura la funcția de primar, cu numai 2,3%. Dar „Mefisto”, în șmenuirile lui, nu a murit și vrerea șefului ce l-a îndatorat este prea mică pentru cât de șmecher este Monceanu.
Realitatea
Am spus-o și Continuă m săo facem, afirmând că pentru noi „secretele” lui Frâncu, în conducerea organizației ce încă îl mai tolereazăîn frunte, nu mai sunt secrete. Îl gardăm permanent și-i dejucă m poveștile (băiatul are copilărie întârziatăși se joacă în grădinița unor liberali mari), bătându-l, public, cu propriile-i arme. Supus presiunilor, în toamna acestui an, liderul PNL a ținut o conferințăde presă și, fără săprezinte ziariștilor rezultatele totale ale sondajului BCS, a comunicat că pupilul său Ion Nicolae a obținut 14,5% din sufragii, ceea ce îl face apt pentru candidatura la primăria mult râvnităorbește de cei câțiva peneliști. Contrar stilului său, în loc sămultiplice și săînmâneze ziariștilor prezenți sondajul de opinie al BCS, „Vătaful” liberalilor a enunțat doar procentele reieșite, fluturând rezultatele de pe hârtiile ce nu le-a arătat nimănui. Nu tu informații despre cei sondați, despre chestionare, despre cei care au făcut sondajul în teren, nimic despre nimicul său. Chestiunea ne-a amuzat foarte tare și am declanșat investigații pentru aflarea realității. Eforturile nu ne-au fost zadarnice și am aflat adevărul. Sondajul arătat și susținut de liderul PNL este contrafăcut, aranjat în favoarea partidului său, a lui Ion Nicolae și a unor simpatizanți. Iatăun fragment din declarația conducă torului asociației care a făcut sondajul (BCS), declarație care spune totul: „Sondajul nu l-am făcut eu. La cererea lui Monceanu a fost făcut de altcineva, sub egida noastră. Nu dau gir rezultatelor lui și nici nu cred în sondajul acesta, repet, prezentat numai sub denumirea firmei noastre. Pentru dedesubturile lui, colaborați cu Monceanu. Oricum, eu fiind de bunăcredință, vădau sondajul și rezultatele înserate în el, în care nu cred.”
Proba verității
Sondajul măsluit prin care Emilian Frâncu a păcă lit colegii de partid și opinia publică , îl crediteazăpe Ion Nicolae cu un procent (fals) de 14,12%, iar pe actualul primar cu 50,23%. În facsimil, puteți vedea ceea ce nu s-a prezentat niciodatăpână acum, realitatea. Ne dorim ca liberalii adevărați din județ săcearăexplicații de la șmenari și săînțeleagăcă Frâncu este în stare de orice pentru al său Ion Nicolae și interesul lor nelegitim. Argumentăm informația prezentatăși printr-un mesaj legat de sondajul măsluit, mesaj pe care l-a primit, pe mail, Vali Monceanu, de la Bruno Ștefan, conducă torul Biroului de Cercetări Sociale (BCS), din București. În imagini puteți vedea pagina de sondaj disputatăși textul demascator al peneliștilor manipulatori. Comentariile sunt de prisos. Am putut dovedi, încă odată, circul pe care-l face liderul PNL Emilian Frîncu și cum își riscă el cariera politică pentru un individ care nu are valențe politice, caracter, prezențăsocială, fapte recomandabile și notorietate, în afarăde șiretenie, mitomanie, impostură, falsitate, prefăcă torie și servilism. Sondajul de opinie al BCS pus în discuție este folosit drept metodăsubtilăde influențare, din moment ce în una din ședințele de Birou Politic Teritorial al PNL Vâlcea s-a dorit validarea impostorului, prin rezultatele lui măsluite, pentru candidatura de primar al Râmnicului. De ce, asta? Pentru că un lider politic care obține un procent ridicat în sondaje își păstreazăși chiar își sporește electoratul prin atragerea celor nehotărâți. Tendința generalăeste de a ține cu cei puternici, de a se dori în tabăra potențialilor câștigători și a celor mulți. Opinia cetățeanului ajunge săfie modelată, fiind înghițităde trendul general, pe principiul „puterii celor mulți care au dreptate”.
Impostura nu va mai ține mult
În România, institutele de sondare sunt dependente de comenzi, în sensul că partidul care comandăsau care se aflăîn spatele celor care comandă, oficial, sondajul… face și muzica. Adică , pe românește, pentru a-ți satisface clientul și pentru a mai beneficia și de alte eventuale comenzi, mai rotunjești, pe ici, pe colo prin locurile esențiale. Din fericire, românii încep deja săse sature de aceste intoxică ri și săprivească cu scepticism rezultatele sondajelor. Pentru contracarare, existăsoluții viabile.
(va urma)
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu