Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Grigorescu trebuie să obțină votul nehotărâților

VIZITĂ ELECTORALĂ. Fostul premier Adrian Năstase, președintele Consiliului Național al PSD și vicepreședintele Titus Corlățean au revenit din nou la Vâlcea pentru a-l ajuta pe candidatul PSD, profesorul Remus Grigorescu, săcâștige Primăria Râmnicului.

Năstase a fost întâmpinat în sala Mircea cel Bătrân a Consiliului Județean de stafful de campanie al candidatului Remus Grigorescu și un grup de tineri, membrii ai organizației de tineret a PNL Vâlcea, studenți ai candidatului PSD.

În deschiderea întâlnirii, Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea, a ținut săprecizeze că organizația PNL Vâlcea și PRM Vâlcea vor susține candidatul PSD în turul doi al alegerilor de la primăria, acordul a fost semnat între liderii celor trei partide, respectiv Victor Ponta, Crin Antonescu, la nivel central, iar la nivel local cu liderul interimar al PRM Vâlcea, Marius Bătăgan.

Pesediștii vâlceni sunt convinși că vor câștiga Primăria Râmnicului, iar cele două alianțe semnate cu liberalii și peremiștii vâlceni le garanteazăvictoria. Ion Cîlea este convins că liberalii vâlceni și electoratul fidel al lui Crin Antonescu va respecta dorința liderului și vor vota cu Remus Grigorescu. ,,Intrarea candidatului nostru în turul doi este un succes evident și meritat. Îi felicit pe toți colegii mei și le mulțumesc pentru efortul depus mai ales că noi am fost creditați în toate sondajele ca fiind pe locul trei, deci că nu vom intra în turul doi. Și iatăcă datorităunei campanii foarte bune am reușit săintrăm în turul II. Le mulțumesc și alegătorilor pentru că ne-au votat și-i asigurăm că nu-i vom dezamăgii”, a declarat liderul PSD Vâlcea.

PSD ajutat și de Vadim

Ion Cîlea se bazeazăîn turul doi atât pe ajutorul liberalilor dar și pe cel al peremiștilor. Anunțul a fost făcut în cadrul aceleiași întâlniri: ,,Candidatul nostru are șanse reale, mai ales că în turul II vom beneficia și de ajutorul organizației PNL și PRM. Domnul Crin Antonescu ne-a asigurat de tot sprijinul său, al filialei PNL Vâlcea și în special al organizației de tineret. Noi avem încredere în colegii de la PNL pentru că am colaborat cu dânșii, foarte bine, și la alegerile prezidențiale și sunt sigur că vom colabora la fel și acum. În acest tur vom avea și ajutorul organizației PRM Vâlcea. Domnul Vadim Tudor l-a dat afarădin partid pe fostul lider Ion Nuică , pentru că l-a susținut pe domnul Rădulescu și organizația județeană , care este condusăacum de domnul Bătăgan, va merge alături de noi în această campanie”, a declarat Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea, persoana care s-a implicat cel mai mult în campania pentru primărie, mai mult chiar decât candidatul.

Primăria Râmnicului are nevoie de echilibru

Adrian Năstase a declarat că a revenit în Râmnic deoarece crede în șansa candidatului PSD. ,,Am vrut sărevin aici, în Rm. Vâlcea și pentru că am făcut parte din cei optimiști care au crezut că vom intra în turul doi și că nu vom fi pe locul III. Am crezut că este un context favorabil candidatului nostru, pentru că bătălia pentru Primăria Râmnicului este o bătălie între un sistem mincinos, falimentar, care trebuie contrat peste tot, nu doar la București, peste tot în țară unde avem o confruntare, pentru realizarea unei schimbări cât mai largi, o schimbare dorităde toți. Nu mai putem sătrăim într-o atmosferăplină de minciună, de suspiciuni permanente care erodeazăîncrederea în statul de drept. Un vot pentru domnul Grigorescu înseamnă un vot în minus pentru gașca de hoți a lui Emil Boc și Traian Băsescu. În Consiliul Local al Râmnicului este nevoie de un echilibru datorităfaptului că PDL deține majoritatea, iar și alegerea domnului Grigorescu ar asigura echilibrul necesar, dar pentru asta domnul Grigorescu trebuie să-i convingăpe cei 70% , care nu s-au prezentat la vot, să-l voteze. Aceasta este marea bătălie pentru aceste voturi contează”, a afirmat președintele CN al PSD, subliniind faptul că Remus Grigorescu poate săobținăvotul electoratului PNL, pentru că dictatura nu este nici de stânga, nici de dreapta. ,,Dictatura nu e de stânga și de dreapta, iar liberalii care vota cu Remus Grigorescu vor vota pentru salvarea democrației, pentru un anumit mod de organizare al statului de drept”, a subliniat Năstase.

Vicepreședintele PSD Titus Corlățean a punctat printr-o singurăfrazăimplicarea staffului de conducere al PSD în campania de la Vâlcea. ,,Reinventăm în PSD, jocul de echipă”, un lucru care nu s-a mai făcut demult în PSD. Dacă fosta conducere a PSD ar fi gândit și acționat așa cum gândește actuala echipăde conducere a partidului, PSD ar fi fost la guvernare, iar Adrian Năstase ar fi fost președinte sau premier, dar capii partidului au preferat săfacă jocurile dușmanilor declarați ai PSD.