Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PSD şi PNL îşi vor desemna candidaţi proprii / USL este în pragul decesului politic

DISENSIUNI. Aşa cum anticipam şi în ediţiile trecute ale ziarului nostru, Uniunea Social Liberală (USL) este foarte aproape de decesul politic, cel puţin la Vâlcea. Orgoliile nemăsurate ale liderilor partidelor care se află în această alianţă – PSD şi PNL – au dat naştere la un adevărat cutremur în interiorul Uniunii. Disensiunile dintre pesedişti şi liberali, pornite, în special, din dorinţa nebună de putere, au devenit evidente, chiar dacă Ion Cîlea sau Cristian Buican încearcă din răsputeri să păstreze aparenţele. În ultima perioadă au apărut o serie de informaţii, atât în presa locală, cât şi cea naţională, care dau ca sigură decizia liberalilor şi a social-democraţilor de a-şi desemna candidaţi proprii pentru Primăria Râmnicului, dar şi pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea.

La scurt timp după constituirea USL, ca forţă politică care-şi propune câştigarea alegerilor din 2012, liderii marcanţi ai PSD şi PNL şi-au împărţit funcţiile pentru primăriile reşedinţă de judeţ şi pentru Consiliile Judeţene. Astfel, PSD ar fi trebuit să desemneze candidaţi pentru CJ în 21 de judeţe, în timp ce PNL în 20 de judeţe. La scurt timp după stabilirea acestui algoritm politic, în Vâlcea au apărut disensiuni majore între şefii celor două partide aflate în alianţă. Fără să ţină seama de termenii protocolului, pesediştii şi peneliştii vâlceni şi-au stabilit propriile targeturi politice în funcţie de propriul interes de partid. Aşa se face că am asistat la o situaţie de-a dreptul paradoxală, PNL şi PSD stabilindu-şi proprii candidaţi pentru fotoliul de preşedinte al CJ în persoana lui Cristian Buican şi, respectiv, Ion Cîlea. La bursa zvonurilor se vorbeşte că în Vâlcea există membri PSD marcanţi care au ridicat problema modificării protocolului USL, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a desemna candidaţi în 24 de judeţe, iar PNL doar în 17. După cum era de aşteptat, decizia pesediştilor a nemulţumit profund liberalii, care nu au acceptat sugestia colegilor de alianţă. Pe cale de consecinţă, nu s-a ajuns la un acord în ceea ce priveşte candidaţii comuni la primărie şi Consiliul Judeţean, fiecare dintre partide declarând că-şi va desemna proprii  candidaţi. În condiţiile date, având deja prefigurat scenariul care va servi la interpretarea actului politic gândit pentru alegeri, Cristian Buican va candida pentru funcţia de preşedinte al CJ din partea PNL, în timp ce PSD îl va desemna pe Ion Cîlea, cei doi aflându-se într-o competiţie directă.  În ceea ce priveşte fotoliul de primar al Râmnicului, pesediştii îl vor propune pe Ion Matei, în timp ce liberalii au şi ei pregătit un candidat cu care speră să „rupă gura târgului”: Emilian Frâncu. Sume exorbitante pentru sondaje Iniţial, se discutase în cadrul USL ca cei care vor fi desemnaţi candidaţi pentru cele două funcţii de care aminteam în rândurile de mai sus să intre într-un sondaj de opinie în care vor fi evaluate şansele politice ale fiecărui candidat în parte. Ideea efectuării de studii sociologice a deranjat din nou spiritele în USL. În câteva judeţe, printre care şi Vâlcea, şefii celor două formaţiuni politice nu au fost de acord cu efectuarea de sondaje de opinie considerând că sunt bine plasaţi în preferinţele de vot ale electoratului şi că nu au nevoie de o reconfirmare în acest sens. Pe surse, am aflat că Ion Cîlea ar fi declarat că scorul electoral al partidului, mai ridicat decât cel al PNL în judeţ, îi permite ca PSD să fie cel care desemnează candidaţi, în timp ce liberalii dau asigurări că USL va intra în alegeri cu candidaţi liberali, pesediştii trebuind să se mulţumească cu funcţiile secunde de viceprimari şi vicepreşedinte la CJ. Birourile politice ale celor două partide au impus, zilele trecute, obligativitatea fiecărui şef de filială de a plăti sondajele de opinie care vor fi făcute de cu institutele de sondare agreate de şefii de la centru. Din informaţiile pe care le avem până în acest moment, la PSD, fiecare judeţ va trebui să plătească în jur de 13 mii de euro pentru un sondaj, preţ considerat ca fiind unul aberant de mai toţi preşedinţii de filiale, suma totală a studiilor sociologice care se vor face în toate judeţele din ţară fiind de peste 55 de mii euro. Cele două institute agreate de PSD pentru sondajele de opinie sunt: Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic – CSCI şi CSS Avangarde), în timp ce liberalii vor plăti, la nivelul fiecărui judeţ, vreo 8 mii de euro, iar institutele care vor evalua şansele candidaţilor sunt  Gallup şi Agenţia de Rating. Scrisoarea În rândurile care urmează, dăm publicităţii scrisoarea trimisă organizaţiilor judeţene PSD, ca urmare a deciziilor luate de conducerea USL, prin care se impune obligativitatea efectuării de sondaje în fiecare dintre judeţe. „Un subiect important pe ordinea de zi a şedinţei Comitetului Executiv Naţional va fi demararea procedurilor de realizare a sondajelor de opinie în toate judeţele pentru identificarea candidaţilor din partea USL, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, sondaje care, în urma deciziei conducerii USL vor fi realizate în perioada 15 mai – 15 iulie 2011. În acest sens, vă rugăm să transmiteţi nominalizările organizaţiei pe care o conduceţi pentru funcţiile care fac subiectul sondajului, respectiv un candidat PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi un candidat pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Institutul care va aplica chestionarul în judeţul dumneavoastră este Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic – CSCI.  Numărul de chestionare stabilit cu relevanţă sociologică atât la nivel de judeţ, cât şi de municipiu reşedinţă de judeţ, este de 1200 exemplare pe judeţ. Până luni, 16 mai 2011, organizaţia judeţeană va trebui să semneze contractul cu institutul de sondare sus menţionat. La semnarea contractului se achită un avans de 50%, în caz contrar institutul nu va demara procesul de culegere a datelor. ATENŢIE! În cazul în care o organizaţie judeţeană a PSD sau a ACD nu va realiza cercetarea sociologică, în cadrul USL se vor accepta numai datele culese de institutele contractate de cealaltă parte. Culegerea datelor se va realiza exclusiv de către operatori ai institutului, aceştia nu vor fi preluaţi de pe plan local. Rezultatele se vor comunica conducerilor judeţene, după ce acestea au fost predate conducerii USL de către institutul de sondare, pentru a nu exista suspiciuni din partea partenerilor din USL”, se arată în documentul PSD. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU