U0DATE Ziua 2: Începând cu ora 7:30 au început deplasarea, de la Primaria Vaideeni către incendiu, următoarele forțe și mijloace: 15 pompieri militari, o autospecială de stingere și intervenție rapidă cu platformă și UTV din cadrul Detașamentului de Pompieri Rm. Vâlcea, o autospecială de stingere și intervenție rapidă cu cisternă de 1500L din cadrul Punctului de Lucru Bunești și o autospecială de stingere și intervenție rapidă de la Stația Grădiștea.
Echipajele operative o să fie sprijinite de 10 lucratori ai ocolului silvic local, 6 persoane aparținând exploatării forestiere si personal SVSU. Terenul este greu accesibil. Misiune în dinamică.
UPDATE: Intervenția pompierilor continuă în fondul forestier din Vaideeni, pe traseul Balota, unde incendiul se manifestă pe aproximativ un hectar de pădure de conifere. În urma recunoașterii aeriene realizate cu ajutorul unei drone (UAS), au fost identificate două focare. Ard buturugi, uscături și litieră, fără ca focul să se manifeste la nivelul coronamentului. Pompierii acționează pentru localizarea și stingerea incendiului cu vermorele, iar apa este transportată cu un autovehicul 4×4. În sprijinul intervenției este utilizat și un utilaj forestier TAF. Misiunea este în dinamică.
******
Pompierii militari vâlceni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit în fondul forestier al localității Vaideeni, în zona traseului Balota.
La fața locului acționează echipaje din cadrul Punctului de Lucru Bunești și Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere de intervenție rapidă, alături de forțe ale SVSU Vaideeni.
Pentru evaluarea situației din teren și identificarea focarelor, în zonă se deplasează și un echipaj dotat cu dronă (UAS) pentru recunoaștere aeriană.
Misiunea este în dinamică.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu