Locuitorii din mai multe zone ale municipiului Râmnicu Vâlcea vor rămâne fără apă potabilă luni, 10 august, între orele 09:00 și 15:00, ca urmare a unor lucrări de conectare a unei rețele noi la sistemul existent.
Potrivit APAVIL, intervenția vizează conectarea unei conducte de apă din PEHD, cu diametrul de 110 mm și lungimea de 750 de metri, extinsă de Primăria Mihăești și executată de societatea Burgaz SRL, la rețeaua existentă de pe strada Căzănești.
În intervalul menționat, alimentarea cu apă va fi întreruptă pentru consumatorii de pe următoarele străzi:
- Căzănești (de la imobilul cu numărul 156 până la Stațiunea Pomicolă);
- Gura Văii (parțial);
- Mărului;
- Cireșului;
- Molidului;
- Ulmului;
- Valea lui Naneș.
Reprezentanții APAVIL precizează că echipele societății, împreună cu executantul lucrării, vor încerca să finalizeze intervenția într-un timp cât mai scurt.
După reluarea alimentării, în zonă vor fi efectuate operațiuni de spălare și purjare a rețelei pentru menținerea calității apei potabile. Din acest motiv, consumatorii sunt sfătuiți să lase apa să curgă până la eliminarea eventualelor impurități apărute în urma întreruperii.
În cazul în care este necesară evacuarea unei cantități mai mari de apă pentru limpezirea instalației, costurile pot fi suportate de APAVIL, la solicitarea consumatorilor, transmisă în scris sau telefonic la Dispeceratul societății, la numărul 0350 802 160, cu confirmarea specialiștilor companiei.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu