Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Două persoane cu arsuri grave, după un incendiu la o butelie în Prundeni. Elicopterul SMURD, solicitat de urgență

Două persoane au fost grav rănite astăzi, 17 ianuarie, în urma unui incendiu produs la o butelie de gaz, în localitatea Prundeni, județul Vâlcea.

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical. La fața locului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.

La sosirea echipajelor, incendiul era deja stins, însă două persoane de sex masculin prezentau arsuri grave. Una dintre victime a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, feței și spatelui, iar cea de-a doua a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și al feței.
Având în vedere gravitatea situației, a fost solicitat elicopterul SMURD de la Dolj. Victimele au fost preluate de ambulanța SAJ și de elicopterul SMURD și transportate la unități medicale din Slatina și Craiova pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii militari au rămas la fața locului pentru a asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor de siguranță în utilizarea buteliilor de gaz, subliniind că nerespectarea acestora poate duce la incidente grave și sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.