Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Razie pe DN7: 67 de amenzi, permise reținute și dosar penal pentru un șofer cu dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii vâlceni au desfășurat, joi, 16 ianuarie 2026, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere pe Drumul Național 7, în intervalul orar 14:00–18:00. Activitatea a fost coordonată de Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea și s-a desfășurat în sistem integrat, alături de polițiști de ordine publică și reprezentanți ai altor structuri cu atribuții în domeniu.
Pe parcursul acțiunii, au fost instituite filtre rutiere și au fost utilizate mijloace tehnice pentru monitorizarea traficului și depistarea șoferilor care încalcă regimul legal de viteză. De asemenea, conducătorii auto au fost testați pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 36 au fost pentru depășirea vitezei legale, iar 3 pentru depășiri neregulamentare. Restul sancțiunilor au vizat alte abateri de la legislația rutieră.
Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere pentru depășiri neregulamentare și 3 certificate de înmatriculare, ca urmare a unor deficiențe tehnice constatate la autovehicule.
În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Râmnicu Vâlcea au depistat, pe raza localității Bujoreni, un bărbat de 35 de ani care conducea un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără drept, cercetările fiind continuate.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier, Secțiilor 1 și 2 Poliție Rurală Râmnicu Vâlcea și Milcoiu, Poliției orașului Brezoi, precum și reprezentanți ai ISCTR.
Pe durata desfășurării controalelor nu au fost înregistrate accidente rutiere. Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și creșterea disciplinei în trafic.