Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea continuă acțiunile de prevenire menite să reducă riscurile din zona transportului feroviar și să protejeze minorii de pericolele asociate comportamentelor iresponsabile.
Astăzi, 29 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Transporturi Feroviare, împreună cu cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat o acțiune de informare și prevenire în trenurile CFR care circulă pe ruta Râmnicu Vâlcea – Călimănești. Activitatea s-a desfășurat în cadrul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, având ca obiectiv principal conștientizarea călătorilor, în special a minorilor și tinerilor, asupra pericolelor reale generate de comportamentele riscante în zona infrastructurii feroviare, dar și de consumul de substanțe interzise.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au purtat discuții directe cu pasagerii, au distribuit materiale informative și au transmis mesaje preventive adaptate fiecărei categorii de vârstă. Accentul a fost pus pe responsabilitatea individuală, siguranța în mediul feroviar și consecințele grave – uneori ireversibile – ale alegerilor greșite.
O atenție deosebită a fost acordată prevenirii victimizării minorilor în contextul consumului de alcool, droguri sau alte substanțe psihoactive, polițiștii subliniind faptul că aceste comportamente afectează capacitatea de decizie și cresc semnificativ riscul producerii unor accidente grave sau al implicării în fapte cu consecințe penale.
Reprezentanții IPJ Vâlcea au transmis că realizarea de fotografii sau videoclipuri în apropierea liniilor de cale ferată ori pe trenuri aflate în mers sau staționate reprezintă un pericol major, iar urmarea unor „trenduri” de pe rețelele de socializare poate avea urmări dramatice. De asemenea, traversarea căii ferate trebuie făcută exclusiv prin locuri special amenajate, cu respectarea tuturor regulilor de siguranță.
Polițiștii fac apel și către părinți să mențină o comunicare deschisă cu copiii, să fie atenți la schimbările de comportament și să se implice activ în educația preventivă, pentru a reduce riscurile la care pot fi expuși minorii.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, IPJ Vâlcea subliniind că informarea și educația rămân cele mai eficiente instrumente pentru creșterea siguranței în comunitate.
Siguranța nu este un trend.
Siguranța este o responsabilitate.




















Lasă un comentariu