Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se va face curăţenie la masoni

De parcă gâlceava din politicul românesc nu ar fi fost destul, ea a intrat şi printre masoni. Impunerea în înalta demnitate de Mare Maestru a lui Eugen Ovidiu Chirovici, fost consilier personal al lui Adrian Năstase, s-a vrut un factor de menţinerea PSD-ului la putere. În ciuda previziunilor analiştilor politici, Traian Băsescu a ajuns, prin vot zdrobitor, Preşedinte al României. Pe vremea când acesta era primarul Capitalei, mai mulţi Fraţi i-au propus o serie de afaceri oneroase, dar au fost refuzaţi categoric. Traian Băsescu nu a făcut compromis cu conştiinţa lui şi nici cu masonii omului lui Năstase. Pe acest fond, în campania de alegeri prezidenţiale, Năstase l-a împins în Partidul Conservator pe Chirovici şi acesta a participat activ la campania lui, împotriva lui Băsescu. Colaborarea cu Năstase a fost principalul motiv al refuzului constant al decidenţilor din organismele statului român de a colabora cu Chirovici, făcând greutăţi fraţilor săi. Multe ar mai fi motivele ce i-au nemulţumit pe masonii români şi, la Conventul din noiembrie, anul acesta, este posibil să aibă loc schimbarea presemnalizată. La Convent, în competiţia pentru alegerea Marelui Maestru al MLMR, s-au anunţat un număr de 7 candidaţi, printre care şi doctorul Radu Bălănescu, directorul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Acesta, vâlcean de origine, după tată, s-a aflat, mai zilele trecute, în campanie electorală printre Fraţii săi vâlceni, încercând să le câştige voturile. În ţară, acum, funcţionează un număr de 38 de loji masonice, cu un număr aproximativ de 7.200 de membri. După cum ni s-a spus, la Conventul de luna viitoare, se va face o selecţie riguroasă printre masoni, numărul acestora diminuându-se, substanţial. Puţini şi buni, acesta este comandamentul actual. Pe vremea când Bebe Comănescu (alt vâlcean!) era Mare Maestru, activitatea MLMR a fost puternic afectată de multiple scandaluri, scandaluri pe care acesta le-a gestionat timp de 6 ani, nu fără urmări. Sub Chirovici, scandalurile au continuat, de pomină fiind loviturile sub centură aplicate vâlceanului nostru Radu Bălănescu, de parcă ar fi anticipat că el este cel care-i va lua locul. În anul 2008, doctorul a avut iniţiativa constituirii unui Consiliu al Elitelor Ordinului masonic. Toată lumea a fost încântată, numai Chirovici a avut o reacţie ultimativă, rugându-i pe participanţi să nu frecventeze Consiliul nou constituit, criticând agresiv activitatea fratelui său Bălănescu şi, contribuind, prin aceasta, la stoparea iniţiativei. Acest exemplu a constituit o parte din politica lui Chirovici de a încerca să împiedice orice nu îi aparţine şi a nu permite nimănui să-şi asume meritele respectivelor acţiuni. Doar el şi nimeni altul! Însă, toate lucrurile au şi un sfîrşit. Cam aceasta este atmosfera (pe scurt) din Marea Lojă Masonică din România, iar sfârşitul lui Chirovici se apropie. Noul Mare Maestru se conturează a fi Radu Bălănescu. (va urma) • Romeo POPESCU