Luni, 2 martie 2026, la autobaza ETA S.A. de pe strada Depozitelor, în prezența administratorului public al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Andreea Iordache, a avut loc recepția cantitativă a 15 microbuze electrice și a 15 stații de încărcare lentă, achiziționate în cadrul proiectului finanțat prin PNRR „Extinderea transportului public de călători – etapa a II-a”.
Noile vehicule au o capacitate de 12 locuri pe scaune și pot transporta, în total, până la 34 de pasageri. Reprezentanții administrației locale susțin că microbuzele vor asigura un transport confortabil și rapid, cu un impact redus asupra mediului, contribuind la modernizarea mobilității urbane și periurbane.
Primăria Râmnicu Vâlcea este beneficiara unui proiect major, structurat în două etape, care urmărește crearea unei rețele de transport public între municipiu și stațiunile din jur: Călimănești (prin Bujoreni și Dăești), Băile Olănești (prin Vlădești), Băile Govora (prin Mihăești) și Ocnele Mari.
În prima etapă a proiectului, în luna iulie a anului trecut, au fost recepționate 26 de autobuze electrice, 26 de stații de încărcare lentă și 9 stații de încărcare rapidă, acestea din urmă urmând să fie montate pe trasee.
Serviciul de transport de călători între reședința județului și zonele turistice din jur va deveni operațional după finalizarea tuturor demersurilor legale și administrative în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI Transport și după montarea completă a stațiilor de încărcare pe trasee.

























Lasă un comentariu