În comuna Popești, începutul anului a adus un val de întrebări din partea cetățenilor cu privire la nivelul taxelor și impozitelor locale. Pe fondul informațiilor apărute în spațiul public, uneori fără explicații detaliate, mai mulți locuitori au solicitat lămuriri direct la sediul Primăria Comunei Popești.
În acest context, conducerea instituției a organizat întâlniri cu cetățenii pentru a explica modul în care au fost stabilite obligațiile fiscale pentru anul în curs. Potrivit administrației locale, actualizarea taxelor s-a realizat în limitele prevăzute de legislația națională, fără aplicarea unor majorări suplimentare peste nivelul minim permis de lege.
Reprezentanții primăriei au precizat că ajustările diferă în funcție de categoria de impozit. Astfel, anumite taxe – în special cele aferente proprietăților rezidențiale – au fost actualizate în raport cu indicele stabilit prin actele normative în vigoare, în timp ce alte categorii au rămas la același nivel sau au suferit modificări minore. Hotărârea privind stabilirea taxelor și impozitelor locale a fost adoptată în cadrul unei ședințe a Consiliului Local.
Cetățenii care achită integral obligațiile fiscale până la data de 31 martie beneficiază de o bonificație de 10%, conform prevederilor legale.
Datele prezentate de administrația locală arată că, în anul anterior, gradul de colectare a veniturilor din taxe și impozite s-a situat în jurul valorii de 80%. Totodată, bugetul local este afectat de sumele dificil de recuperat provenite din amenzi contravenționale neachitate, în special în situațiile în care persoanele înregistrate cu datorii nu dețin bunuri ce pot fi urmărite în vederea executării silite.
Reprezentanții primăriei susțin că dialogul direct cu cetățenii a contribuit la clarificarea informațiilor și la reducerea stării de incertitudine manifestate la început de an.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu