Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mihăești: taxe locale 2026 și investiții pregătite pentru comunitate

Taxele și impozitele locale pentru 2026 au intrat în vigoare în comuna Mihăești, iar modificările sunt diferențiate în funcție de tipul proprietății și al autovehiculului. Localnicii se prezintă deja la primărie pentru plata dărilor și clarificări privind noile valori.

La ghișeele Primăriei Mihăești se încasează zilnic peste 10.000 de lei, programul fiind de luni până vineri, între orele 8:00 și 16:00. „Plata taxelor pentru 2026 a început din primele zile ale anului, iar oamenii pot rezolva totul pe loc”, a declarat primarul Constantin Bărzăgeanu.

Diferențele față de 2025 sunt semnificative. Impozitul pentru o locuință de 100 mp a crescut de la 125 la 225 de lei, iar un teren intravilan de 1.000 mp, categoria curți-construcții, este impozitat cu 117 lei. Pentru un hectar de teren extravilan, taxa anuală ajunge la 134 de lei.

La autoturisme, impozitele variază în funcție de capacitatea cilindrică. Pentru motoarele de 2.000 și 3.000 cmc, Euro 4, valorile scad, în timp ce la un autoturism de 1.200 cmc suma este mai mare decât în 2025. Schimbări mari apar la mașinile hibride și electrice: reducerile consistente de până la 90% dispar, iar pentru vehiculele electrice apare pentru prima dată o taxă anuală.

Primarul Bărzăgeanu explică necesitatea acestor sume: „Știu că orice majorare este greu de primit. Trebuie însă spus că aceste taxe sunt stabilite prin lege și se aplică tuturor localităților. La Mihăești, oamenii vin la primărie, întreabă, plătesc și văd că lucrurile sunt în ordine. Fiecare leu plătit ca impozit pe teren sau pe locuință ne permite să atragem de 10 sau chiar de 15 ori mai mulți bani din fonduri europene și guvernamentale. Așa putem asigura servicii, investiții și proiecte.”

Edilul subliniază că primăria aplică măsuri stricte de economie fără a afecta serviciile: „Nu cerem oamenilor eforturi fără să facem și noi la fel. Economisim unde se poate, fără să afectăm activitatea instituțiilor sau unităților de învățământ.”

Pentru perioada următoare, administrația locală așteaptă aprobarea bugetului și lansarea noilor axe de finanțare. Printre proiectele pregătite se numără stații de încărcare pentru vehicule electrice și sisteme de stocare a energiei produse de parcul fotovoltaic al comunei.