Primăria comunei Budești continuă investițiile în infrastructură, atât în ceea ce privește modernizarea drumurilor, cât și dezvoltarea rețelei de alimentare cu apă.
În urma discuțiilor purtate cu consilierii locali și cu locuitorii de pe strada Arinilor, din satul Budești, primarul Ion Vlădulescu a decis includerea acestei căi de acces într-un proiect de modernizare.
În acest sens, luna trecută au început activitățile de proiectare, contractate cu societatea Gecad SRL, care va asigura și serviciile de asistență tehnică pe durata implementării investiției, astfel încât lucrările să fie realizate în cele mai bune condiții.
În paralel, administrația locală pregătește o investiție importantă pentru îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă în satul Bercioiu. În colaborare cu firma bucureșteană Infra & Civil Design, a fost demarată proiectarea pentru mărirea capacității de înmagazinare a apei.
Proiectul prevede realizarea unui nou rezervor de apă, precum și construirea unei stații de pompare moderne, investiții menite să crească siguranța și eficiența alimentării cu apă pentru locuitorii din zonă.
Prin aceste proiecte, administrația locală urmărește atât îmbunătățirea infrastructurii rutiere, cât și dezvoltarea serviciilor publice esențiale pentru comunitatea din Budești.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu