Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dilema de la Oltchim

În pauza competițională, conducerea de la CS Oltchim va avea o mare dilemă. Boșii chimiști vor trebui săaleagăîntre a merge pe linia de până acum, adică o formație formatăîn totalitate din handbaliste din România și între a schimba macazul și a aduce la Vâlcea și straniere. Din păcate, însă , soluțiile „interne” sunt foarte puține, având în vedere că Aurelia Brădeanu a ales să rămână la Gyor iar alte handbaliste de certăvaloare, peste ceea ce este în acest moment la Oltchim, le poți număra păe degetele de la o mână. Așa că , mai mult ca sigur, din campionatul viitor vor veni la campioana României cel puțin două „straniere”, care vor aduce După ele o altăproblemă, cea a comunică rii. Experimantul nu va fi singurul în istoria clubului vâlcean, pe vremuri mai evoluând la Oltchim handbaliste din Rusia. până la vară, însă , chimistele au datoria sănu rateze și obiectivul intern, adică titlul național, care ne va duce automat în grupele Ligii Campionilor.

Narcis Stefan