În România a devenit trendy, ca săspun așa, săai blog. Adică , mai nou, blogger-ul se numește implicit, deși nefiresc, și jurnalist. Odatăachiziționat acest spațiu virtual de exprimare, jurnalistul sau cum s-o numi el, începe săposteze, on-line, fel de fel de aberații, încercă ri nereușite de articole, unele dintre ele numai bune de pus în gazeta de perete. Din nefericire, presa adevărată, scrisăde jurnaliști talentați și bine documentați a început să-și piardădin strălucire în fața Internetului.
Privind în esențăacest fenomen numit de unii „blogo-mania”, trebuie subliniat că această modalitate de exprimare, online, a ideilor și părerilor unor indivizi frustrați de sentimentul plictiselii, a condus la nașterea unei teorii destul de sumbre, și anume că jurnalismul tradițional este, deja, pe moarte dacă nu cumva a decedat între timp, locul lui fiind luat de ziaristul-virtual. Acesta, din urmă, este un individ de rând, care nu știe mai nimic despre principiile jurnalismului clasic și care, visând la popularitate, a început prin a concepe fel de fel de eseuri – concepute într-o limbăromânăcare dăde gândit – despre ofurile și păsurile personale, pe care, dând dovadăcă nu-l caracterizeazăegoismul, le împărtășește altora. Apoi, atins de microbul scrisului – nu-l intereseazăcă de cele mai multe ori susține obtuzități – începe săpublice alte zeci și zeci de articole până când, După ce a scris suficiente, crede el, începe săcreadăcă a ajuns cineva, un Cristian Tudor Popescu mai mic.
Lăsând gluma deoparte, este foarte clarăși apetența publicului cititor pentru asemenea forme de exprimare și comunicare. Profitând de dorința, mai ales a generației tinere, de a se informa, cu precă dere, despre tot ce este nou în materie de sâni siliconați, botox și țoale, bloggeri introduc pe paginile lor de Internet fel de fel de referiri la un soi de culturalizare „underground” care umple de nimic mințile copiilor noștri. Pentru a extinde puțin aria de înțelegere a acestui fenomen, am făcut un test simplu. Printr-o simplăcă utare pe Google am descoperit că numărul revistelor de culturăsau istorie nu depășesc degetele de la două mâni. În schimb, găsim zeci și zeci de mii de site-uri și situlețe cu lucrurile pe care le aminteam în rândurile de mai sus. Dar asta, deja, e o altăpoveste.
Blog este, După cum spuneam, un spațiu de exprimare virtual, unde barierele impuse de limbajul licențios au fost cu multăvreme în urmăsparte.
„No ideas and the ability to express them – that’s a journalist”. Mai bine spus un blogger. De ceva vreme încoace, ziariștii adevărați din România au început săse teamădin ce în ce mai tare de faptul că hârtia de ziar a început săse vândădin ce în ce mai puțin. Astfel, jurnale importante din țara noastrăau fost nevoite săle ofere spre comercializare împreunăcu fel de fel de DVD-uri sau că rți. Este un fenomen asupra că ruia trebuie de-acum săreflectăm.
Jurnalismul, ca principiu și meserie, cunoaște de mai mult timp o diversificare. Din păcate una prea puțin constructivă. Ziariștii de azi, sau mai bine zis mulți dintre ei, nu mai sunt acele personaje despre care știam că trebuie săaibăîn spate zeci de ani de experiențăprofesionalăpentru a reuși săconteze, săformeze opinii. Mai nou, orice puști de 20 de ani care se plictisește pe acasăși vrea săajungă”mare” începe să-și dea cu părerea pe Net sau într-un ziar, considerându-se suficient de matur săemităjudecă ți de valoare. De la statutul de educator s-a ajuns ca media săfie formatădin oricine cu o părere și un pix sau un calculator.
Și pentru că tot vorbeam de această degradare a presei, marcatăde interese meschine și jurnaliști neprofesioniști, până la urmănici nu ar trebui săne mire prea tare reacția cititorilor. Desigur, nu trebuie omis nici aspectul că românii suferăde „sindromul valorilor răsturnate”. El se observăpregnant atunci când, auzi mii de voci care susțin, la unison, că unul precum Mircea Badea ar fi un „maaaareee” jurnalist. În fapt, e un individ, cu pretenții de jurnalist, care a ajuns să-și dea cu părerea la televizor, agasând intelectualii. Trebuie oare săcomandăm, de pe acum, coroane de flori și un sicriu jurnalismului clasic, gândindu-ne că existăposibilitatea, mi-e frică săspun certitudinea, că noi, ziariștii de presă , ne vom muta pe Internet și vom fi biciuiți, ca niște sclavi, de regii opiniilor, bloggeri? S-auzim de bine