Încă o victimă a sistemului sanitar
MALPRAXIS. Sistemul medical vâlcean se pare că a mai „produs” o victimă. Salomia Toltiș (66 de ani), pensionară, din comuna Popești, satul Urși, a murit a doua zi de Paști, După ce a fost ignoratăde o parte dintre cadrele medicale vâlcene și i s-au prescris medicamente care nu erau recomandate pentru boala sa. Ana Toltiș, fiica acesteia, a depus deja plângeri că tre toate instituțiile abilitate săia măsuri în acest caz, acuzând o parte din medicii Secției de Neurologie din cadrul Spitalului Județean de UrgențăVâlcea de incompetențăși malpraxis.
Începutul sfârșitului
Tot mai mulți oameni devin victime ale indiferenței și neprofesionalismului unor doctori, așa încât pe zi ce trece se vorbește tot mai mult de nepăsarea și mercantilismul doctorilor, pus adesea pe seama salariilor prea mici și a condițiilor inadecvate din cele mai multe spitale din țară . Profesioniștii adevărați aleg adesea ori săpărăsească sistemul, ori săplece din țară pentru salarii motivante și condiții de lucru decente. Realitatea nu justifică , însă , cu nimic comportamentul unor medici care acordăun tratament preferențial bolnavilor sau care trateazăcu superficialitate anumite cazuri, din lipsăde motivație. Încă o rudăa unui pacient decedat acuzămedici vâlceni de incompetență, de malpraxis. Într-o scrisoare deschisăadresatăpresei vâlcene, dar și instituțiilor abilitate săia măsuri, o fiică îndureratăîși plânge mama decedatăîn condiții suspecte pe patul Spitalul Județean de UrgențăVâlcea.
Drama este tulburătoare, dar, din păcate nu este singura. Ana Toltiș, fiica femeii ucise de sistemul medical, a organizat, alături de rude ale altor familii greu încercate, care au trecut prin aceeași mare suferință, o conferințăde presă . A prezentat, cu această ocazie, condițiile suspecte în care mama sa și-a pierdut viața, cerând, de asemenea, răspunsuri la câteva întrebări firești pe care și le-au pus toți cei care au trecut printr-o astfel de dramă. Într-o „relatare despre evenimentele care au dus la moartea Salomiei Toltiș, fiica acesteia ne-a descris coșmarul înfiorător pe care l-a trăit familia sa. Din păcate, nu este vorba de un vis urât, ci de cruda realitate. Realitate sfârșităcutremurător cu moartea fulgerătoare a Salomiei Toltiș.
„În data de 15.04.2009, în jurul orei 8 dimineața, mama mea a ajuns la Spitalul Județean Vâlcea cu ambulanța deoarece acuza dureri mari, aflându-se practic în imposibilitatea de a se mișca din cauza durerilor de coloană(suferea de câțiva ani de discopatie lombarăși rheumatism generalizat). A venit însoțitădoar de asistentul de pe salvare, deoarece, conform unui ordin al Ministerului Sănătății, nici un aparținător nu are dreptul să însoțească respectivul bolnav în salvare. Deci, După aproximativ două ore, cât a trecut de când tata a solicitat telefonic, la numărul 112, o salvare, a ajuns în sfârșit și la noi o mașină. Mama a fost luatăcu ambulanța și adusăla Spitalului Județean de UrgențăVâlcea, iar tatăl meu a ajuns cu autobuzul. La spital, i s-a refuzat internarea de că tre medicul de gardă, o doamnădoctor blondăși scundăcă reia nu am reușit să-i aflu numele când am solicitat această informație la UPU Vâlcea. De asemenea, nici nu i-a fost administrat vreun tratament de calmare”.
până la urmă, După ce o sumăde bani a fost strecuratăcu grijăîn buzunare, un asistent medical a binevoit să-i administreze Salomiei Toltiș un algocalmin injectabil, pe care soțul îl cumpărase de la farmacia din apropierea spitalului. „Recunosc că am dat șpagă, săvinăsă măînchidăpentru această faptă! Dar altfel nu se poate. Aceasta este țara în care trăim. Să-mi spunăcineva că nu a dat bani când a fost vorba de vreun serviciu medical
InternatăDupă șapte de ore de așteptare pe holurile Spitalului Județean
„Medicul de la urgențe i-a spus mamei mele și tatălui meu că ea, citez: „se preface”, că nu este de fapt bolnavăși că ar trebui sămeargăînapoi acasă. Toate aceste lucruri pot fi confirmate de Sârbu M. Elena din comuna Popești, internatăîn aceeași zi cu mama mea. Aceasta a avut parte de un „tratament” identic și ea fiind acuzatăde aceeași d-nădoctor că „se preface”. Femeia a așteptat pe holul de la UPU o zi și o noapte până când doctorul Costel Tudor a acceptat săo interneze. Mama mea a fost „plimbată” pe la toate secțiile din spital și la toate i-a fost refuzatăinternarea, considerându-se că nu este un caz grav. Într-un final, mama mea a fost internatăpe la ora 15.00 de că tre medicul Constantin Tudor care era de gardăla Neurologie în ziua respectivăși care îl cunoștea pe tatăl meu. Deși inițial acesta refuzase internarea motivând că „acest caz nu reprezintăo urgență”, dânsul a acceptat internarea mamei mele, După 7 ore de când aceasta aștepta pe holul de la urgențe, fărăca nimeni săîi dea atenție… După ce a fost internată, mama mea a primit câteva antiinflamatoare pentru a-i mai alina durerea Miercuri seara, în jurul orei 23:30 am ajuns și eu la spital și am vorbit cu medicul Tudor. Acesta mi-a spus că „ar trebui să-i mulțumesc că mi-a internat-o”. I-am spus respectivului medic că am de gând săo duc la București, unde urma săfie operatăde prof. dr. Orban de la Elias, pentru a i se pune o protezăla piciorul drept. Mama avea diagnosticul de gonantroză. Din discuția cu medicul pot spune că mi-a garantat că va face tot posibilul săfie bine, că îi va reface radiografiile la genunchi și coloană, ceea ce, de fapt, a și făcut în dimineața zilei imediat următoare. M-a rugat apoi să măduc acasăși să măliniștesc pentru că mama mea e pe mâini bune. ªi am crezut .”
Tratatăcu medicamente contraindicate
În ciuda faptului că primea medicamente, starea de sănătate a Salomiei Toltiș s-a înrăutățit, astfel încât vineri, 17 aprilie, au apărut și probleme renale. „Mama mea nu a mai putut săîși facă nevoile fiziologice, nemaiputând săconsume mâncare solidă. Din acest moment, ea a început săacuze dureri de abdomen, prezentând stări de rău. Soluția s-a găsit foarte ușor de că tre doctorul Tudor sâmbătă: „Îi băgăm o sondă”!
însă acesta nu i-a prescris nici un fel de medicament care săo ajute săîși revinăla normal, toate acestea fiind achiziționate de că tre familie la îndemnul mamei care a fost anterior internatăla doctorul Dubinciuc de la Spitalul Vâlcea, în urmăcu 2 ani. Întâmplător, am consultat prospectul medicamentelor injectabile pentru spate pe care doctorul Tudor i le-a recomandat mamei mele. În acest moment, am sesizat că acestea erau contraindicate pentru o boalăpe care mama mea o avea de câțiva ani și care era vizibilăcu ochiul liber și anume psoriasiz, cu accente de vitiligo. În același timp, acest medicament reținea apa și era contraindicat cardiacilor. I-am spus mamei imediat că acest medicament recomandat de medic pentru spate (dexamethasone sodium injectabil) ar putea fi cauza pentru disfuncția sa fiziologică și ea a cerut imediat renunțarea la acest tratament. De vineri noaptea mama nu a mai putut dormi și starea sa a început săse înrăutățească . Deși mama s-a plâns de dureri tot mai acute și generalizate la nivelul tuturor părților corpului atât asistentelor, nouăfamiliei, femeilor de serviciu, colegelor de salon și evident medicului său, tratamentul a rămas același, primind în continuare clasicele antiinflamatoare: algocalmin, ketonal injectabil, diclofenac, clorzoxazonă. Când disfuncțiile somnului s-au acutizat, mamei mele i s-a adăugat pe lista medicamentelor și diazepam injectabil deși era cardiacă . O mențiune demnăde luat în seamăeste aceea că mama sau cineva din familia sa, la internare și pe tot parcursul rămânerii în spital nu a fost întrebatădespre istoricul său medical, problemele de sănătate anterioare, operații, alte afecțiuni, ce medicamentație mai ia sau alte lucruri de acest gen despre care cred că este normal săse întrebe….În duminica Paștelui am ajuns de urgențăla mama la spital încă de la ora 8 dimineața, aceasta acuzând din nou blocă ri ale spatelui. Din acest moment tatăl meu a fost de neclintit de lângăpatul mamei mele”.
Pică turile fatale
Coșmarul familiei Toltiș nu se sfârșise încă . Au urmat încă trei zile de chin și suferință. În noaptea de luni, 20.04, Salomia Toltiș, care ajunsese la spital din cauza unor dureri de spate, nu s-a mai putut mișca deloc. „Tata a trebuit săo întoarcă de pe o parte pe alta toatănoaptea și în intervalul orar 21.00-23.00 el s-a prezentat de 5 ori la medicul de gardădin secția de neurologie, doctorul Istrate. Acesta i-a spus că „nu are obligația săvadăpacienții din saloane” și a refuzat săvina pentru consult în salonul mamei mele, pretextând de fiecare datăcă pacienții săi sunt prioritari. A ajuns, totuși, în jurul orei 11 în ziua de luni dimineațăși asta doar pentru a vedea reflexele genunchilor și a lua tensiunea. Dânsul a dat aceeași rezoluție: „pacienta se preface și nu constituie un caz grav”.
Marți, în jurul orei 21.04 a intrat de gardădl. doctor Croitoru. Între timp mama mea a început sădevinăincoerentă. Nu mai lega cuvintele, nu mai putea săîși miște mâinile și picioarele, plângea și gemea întruna, era oarecum între vis și realitate. Vorbind telefonic cu tatăl meu, pentru că eu plecasem la București unde am domiciliul stabil, i-am solicitat săîi cearămedicului de gardăconsultație de urgențăși să-l informeze despre situația mamei. După multe rugăminți, doctorul Croitoru i-a administrat mamei mele niște pică turi, haloperidol, fărăa-l întreba nimic pe tatăl meu și asigurându-l pe acesta că „acum va dormi!”. Mama a dormit într-adevăr După administrarea pică turilor câteva ore. Miercuri dimineața, 22.04.2009 la ora 7:45 mama mea a decedat strigând numele meu și deschizând larg ochii….”
Înainte de decesul soției sale, Ion Toltiș a alergat disperat între salon și cabinetul asistentelor, implorând ajutorul acestora. până la urmădouă asistente au venit la salon și i-au luat temperatura, aceasta fiind 40 cu 8, fărăsăsesizeze însă că pacienta a murit. „Când tata a văzut că mama, După 4-5 ore de somn a deschis în sfârșit ochii și asta doar ca săspunăcu ultima suflare numele meu, a înțeles că soția lui și-a dat ultima suflare. A încercat săîi facă respirație gurăla gurădar și-a dat seama că nu știe cum exact. Disperat, a apelat la asistente însă acestea i-au spus sec că nu se mai poate face nimic fărăa încerca o minimămanevrăde salvare a ei, fărăa alerga la Urgențe cu patul acesteia, fărăa încerca săo resusciteze manual. Reci și teleghidate, cele 2 asistente au fugit din salon fărăa arăta un dram de compasiune fațăde tatăl meu care timp de trei zile și trei nopți stătea cu mama mea în speranța că peste 2 ore o voi prelua eu la București și „coșmarul Vâlcea va lua sfârșit!” Nu a fost săfie așa…mama a decedat fărălumină, fărăsperanțăși fărăunica ei fiică lângăea.
Durerea mea, a ei și a tatălui meu este de nedescris acum! Mama mea a murit așteptând ambulanța care ar fi trebuit săo aducă la București unde era așteptatăpentru internare la Elias. Practic, cu bilet de externare din spital, mama mea a decedat oficial pe drum înspre casă. Neoficial însă ea a decedat în același pat în care era de 7 zile fărăca cineva săfacă ceva coerent pentru a o trata sau să-i zică o vorbăbună.
Oficial a murit în drum spre casă, neoficial pe patul de spital
Greșeala familiei Toltiș a fost aceea că , După aproape o săptămânăde suferință, Ion Toltiș și-a luat soția moartăacasă. „După trei ore de la moartea mamei, doctorul Tudor l-a luat pe tatăl meu în cabinet și i-a spus că nu are voie săținămorții pe secție, așa că trebuie săaleagă, ori la morgă, ori acasă. Așa că , tatăl meu a fost pus în situația de a o lua acasădecedatăcu taxiul. Dacă reducem la absurd, mama mea a fost internatăpentru dureri reumatice, ce ironie, chiar de ziua ei – 15 aprilie, în ziua în care împlinea 66 de ani și a murit o săptămânămai târziu, brusc fărăca nimeni săștie de ce. Cauza morții este „suspiciune de atac de cord” dar asta doar pentru că tata a observat că are ceva negru lângăgât. Post mortem, noi familia, am cerut autopsia, făcându-se totodatăplângere penalăla poliție din cauze de culpămedicală. Poliția din Popești a înaintat plângerea că tre Parchetul Horezu. Dosarul prin care se cerceteazăcauzele morții mamei mele are nr. 915/P/2009. Autopsia s-a realizat în dimineața zilei de 23.04.2009 de că tre dr. Daniel Roncea – medic primar IML Vâlcea la morga Spitalului Horezu, unde am depus trupul mamei mele cu o searăînainte. Rezultatele microscopice care vor determina cu exactitate cauza morții vor veni După 3 luni de la IML București, iar testele toxicologice care vor dovedi ce substanțe au fost în corpul mamei mele și în ce cantități, vor veni După 6 luni.
„Caut încă răspunsuri pentru moartea mamei mele”
Familia a depus o plângere la Colegiul Medicilor în data de 28.04.2009, plângere înregistratăcu nr. 128. ªi la Spitalul de UrgențăVâlcea s-a depus o plângere în aceeași zi. Managerul spitalului ec. Georgeta Săliște a declarat că va supune cazul comisiei interne de Etică și Disciplină.
„Vreau săpunctez un alt lucru care demonstreazălipsa de profesionalism a cadrelor medicale din Spitalului de UrgențăVâlcea. La internare și pe tot parcursul acesteia, familia mea nu a fost întrebatădespre bolile pe care mama le are, medicamente pe care ea le mai ia, alergii, alte boli și/sau disfuncții, diagnostice, istoric medical, ș.a.m.d. Eu, în schimb, i-am adus d-lui doctor Tudor la care mama a fost internată, radiografiile care i-au fost făcute cu puțin timp în urmăla spitalul Elias, precum și fișa sa de externare de acolo. Mai am de făcut și câteva sesizări legate de medicația aplicatămamei mele. Mama mea era cardiacă și i s-a administrat o doza impresionantăde diazepam și apoi Haloperidol, pică turile care i-au fost fatale. Dacă văuitați pe prospect o săvedeți că supradoza dăaritmii cardiace și temperaturăși este indicat pentru a „liniști bolnavii psihic”, a se citi adormi. Medicul Croitoru nota în fișa mamei de observație, în jurul orei 23.00, în noaptea precedentădecesului acesteia, că suferea de „delir”. De fapt, mama intrase în comă, o altăcontraindicație a Haloperidolului. ªi, de asemenea, vârsta ei nu era indicatăpentru a i se administra Haloperidol. Aceste pică turi sunt indicate pentru nebuni, ceea ce mama mea nu era, ea avea doar o disfuncție a somnului datăde durerile de abdomen, de lipsa de atenție medicală, de lipsa de coerențăși interes a medicilor de la Neurologie. Mama mea era bolnavăde psoriasiz și i s-a administrat un medicament de spate foarte puternic, dar care era contraindicat pentru bolnavii de psoriazis (dexamethasone sodium injectabil). În încheiere, aș vrea săspun că scopul meu este acela de a se face puținăluminăîn acest caz. Puținăluminăși dreptate.” – a încheiat Ana Toltiș.
Cazul Salomiei Toltiș nu este singular la Vâlcea. Rudele celor care au murit din cauza nepăsării și incompetenței unor cadre medicale au decis săfacă un front comun pentru a ne susține cauza. „Unul dintre criteriile de supraviețuire la Spitalul Județean Vâlcea este cel legat de timp. Dar în cazul de fațăce se va mai spune oare. La fratele meu a fost vorba de două ore, timp în care acesta a fost plimbat de la Ana la Caiafa, până a murit. Dar la ceilalți a fost vorba de patru ore, o săptămână, două săptămâni În toate aceste cazuri sunt implicați vreo 17 medici vâlceni, din care mulți nu au primit nici măcar un avertisment. Noi suntem prea mici și cu toate acestea am pornit la luptă. Ca noi sunt mulți alții Ce vinăau acești oameni, tineri și bătrâni, că au murit cu zile, din cauza nepăsării și incompetenței medicilor vâlceni?” – a spus Magda Eriță, ruda lui Dorin Eriță, care a murit, în 2008, tot din cauza neglijenței medicilor vâlceni.
Alte cazuri asemănătoare zugrăvesc imaginea unui sistem purulent.Acestea sunt numai câteva dintre cazurile mediatizate. În spatele lor, se ascund, cu siguranță, alte mii de povești asemănătoare, care se pierd printre pereții goi ai spitalelor, în lacrimi și indignare. Ale unor oameni.