Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SĂPTĂMÂNA vâlceană PE SCURT

  ” în ediția trecută, am prezentat „nenorocirile” ce s-au abătut peste capul delatorului profesionist Crinu Popescu, individul lipsit de scrupule, care, în tandem cu două procuroare de la DNA, i-au trimis în fața justiției pe edilii Râmnicului, Mircea Gutău și Nicolae Dicu ” umblăvorba prin târg că primarul comunei Bujoreni, Alexandru Roșu, a făcut-o, nu de mult, latăde tot ” chiar de am fi Nostradamus, nu ne putem imagina ce s-ar fi întâmplat, dacă Crin Antonescu ar fi câștigat președinția României. Și, la fel ca noi, nici în visurile cele mai urâte, românii, nu-și pot imagina asta „

 

” În ediția trecută, am prezentat „nenorocirile” ce s-au abătut peste capul delatorului profesionist Crinu Popescu, individul lipsit de scrupule, care, în tandem cu două procuroare de la DNA, i-au trimis în fața justiției pe edilii Râmnicului, Mircea Gutău și Nicolae Dicu, pentru o presupusăluare de mită. După îndelungi ședințe de judecată, prin care s-a făcut o riguroasăcercetare judecă torească , instanțele de până acum s-au pronunțat, concluzionând nevinovăția celor doi, din lipsa faptei denunțate. Ca atare, procesul va lua o altăîntorsătură, Crinu Popescu având de suportat consecințele denunțului calomnios. Dar până va ajunge și el la justiția umană, se pare că justiția Divinăîncepe să-și ia partea. Omul este un patron expirat, toate afacerile lui fiind în insolvențăsau în faliment. „Nenorocirile” s-au abătut peste capul lui și pentru că , la biserici, i s-au aprins lumânări cu capul în jos, foarte mulți concetățeni de-ai noștri, din proprie inițiativă, au apelat la acest gest de sensibilizarea răsplatei ce o merita. După cum ne-am anunțat cititorii, vineri, săptămâna trecută, la sediul SC ROVIMET SA, firmăcondusă, acum, de cumnatul său, au venit reprezentanții creditorilor DGFP, District Gaz, Romtelecom, telefoniei mobile, Garda Financiară și un că mătar creditor pe care l-am botezat „Petrică „. Dar numele lui adevărat este Adrian Pătru și omul venise pentru că termenul scadent al dobânzii la suma împrumutatăexpira luni și nu se relevau semne că își va primi suma de 2.000 euro, ce o aștepta. Faliment la ROVIMET, faliment la ROVTEXTIL și trimiterea soției și a surorii sale în fața anchetatorilor de la Serviciul de Investigarea Fraudelor al IPJ (inspector Leucă ), pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prin stopaj la sursă. Atunci când am abordat acest subiect, știam sigur că delatorul va înnebuni de oftică și va încerca săgăsească „trădătorul” care ne alimenteazăcu informații despre el. Nu știm cum săfacem să-l convingem că „trădătorul” este numai el, pentru că pe la toți cei la care se duce se plânge de ceea ce i se întâmplă, iar aceste informații ajung la noi, necondiționat. Și asta pentru că nu vrea săînțeleagăcă nu mai are prieteni, nimeni nu-l mai gireazămoral și nimeni nu mai vrea săștie de el. Cu toții s-au săturat, de la familie până la ultimul râmnicean care-l cunoaște. Răul pe care Crinu Popescu a putut să-l facă multor oameni de afaceri vâlceni, a determinat blestemele care se prind de el, acum. Și nu-l vor lăsa în pace, până la soluția finală. Grijile care-l însoțesc i-au creat disperarea, dar și un pic de paranoia. Zilele trecute, de la volanul somptuoasei sale limuzine ce îi va fi luatăde firma de leassing, delatorul râmnicean ne-a atenționat, totodatăafirmând că mașina lui nu merge cu benzină, ceea ce l-a făcut caraghios. Noi am scris că nu mai are nici bani de combustibil (specificând în altăfrazăcă este vorba de motorină) și nu de benzină. Credem că afirmația a folosit-o, ca preambul și motiv, săne insulte, făcându-ne, printre altele și proști. Am rămas consternați, văzând că omului i-a venit glasul pe un tupeu demn de cocalar de cort. Și a mai putut săși râdă, chiar. Râzi tu, râzi, Crinule, dar nu e râsul tău! De critica noastrănu ai săscapi, până nu-ți vei lua pedeapsa pentru relele făcute, iar cine va râde la urmă, va râde mai bine și eficient.

” Umblăvorba prin târg că primarul comunei Bujoreni, Alexandru Roșu, a făcut-o, nu de mult, latăde tot. A doua zi După apariția în bisăptămânalul nostru a articolului ce făcea trimitere la ilegalitățile înfăptuite de acesta, pe mânăcu viceprimarul localității, Ion Raicu, spun oamenii, primarul a fost implicat într-un ușor accident de circulație, în urma că ruia s-a ales cu câteva zgârieturi adânci pe Față . Din câte am aflat, Roșu a consumat cam mult din licoarea lui Bachus la un local din comună, apoi l-a luat pe inginerul Marinescu, angajat al primăriei, pe post de șofer până acasă. Din nefericire pentru el, se aude, nici domnul inginer nu era tocmai treaz și fără să-și dea seama, acesta, în loc săajungăcu mașina în parcare, a ajuns cu ea în șanț.Martorii oculari la minorul eveniment rutier susțin că , de teama celor întâmplate, primarul a început săurle ca din gurăde șarpe și a început săse milogească de cunoscuți să-l ducă acasă, realizând că ar că dea în penibil ca cei care i-au dat votul să-l vadăcu sângele șiroindu-i pe Față . În cele din urmă, se pare, la fața locului a venit unul din cunoscuți, fost pedelist, acum mare activist PSD, partid din care, cum se știe, face parte și primarul, care a reușit să-l ferească de ochii curioși ai celor care au văzut accidentul.Tot de la martori, am aflat că într-o altămașină, în clipa produceri accidentului, se afla tocmai aghiotantul primarului, vicele Ion Raicu care era cât pe ce săfacă combustie spontanăcând a văzut ce i s-a întâmplat lui Roșu.La bursa zvonurilor mai circulă, însă , o bârfă. că cineva dintre cei care au asistat la evenimentul rutier a anunțat la Postul de Poliție Bujoreni și că , la fața locului, s-a deplasat un polițist tânăr care a luat act de cele întâmplate. Întrebat de evenimentul despre care aminteam, șeful de post din Bujoreni a spus că nu a auzit nimic și că este foarte posibil ca cei care au fost implicați în accident, dacă a existat vreunul zice el, să-și fi rezolvat problemele pe cale amiabilă, că ci legea permite acest lucru. Așa săfie? Ceva e putred în Danemarca, nu vi se pare?

” Chiar de am fi Nostradamus, nu ne putem imagina ce s-ar fi întâmplat, dacă Crin Antonescu ar fi câștigat președinția României. Și, la fel ca noi, nici în visurile cele mai urâte, românii, nu-și pot imagina asta. Inconsistent, miștocar, agitat, blocat pe fixația maladivăcu Băsescu, niciodatăîn viața lui capabil sărealizeze ceva, cunoscut ca repetent și chiulangiu, acest personaj demn de o comedie proastă, a că rui singură”performanță” trompetatăcu o stupidămândrie a fost să-și arunce partidul în opoziție, aflat în și sub comanda lui Patriciu, era mai rău chiar ca Mircea Geoană. În general, nu are sens săfacem speculații cu „dacă „, dar cu Antonescu președinte, glonțul nu ne-ar fi trecut pe la ureche, ci ne-ar fi lovit drept în moalele capului. Sămulțumim cerului că nenorocirea nu s-a întâmplat, După cum i-am mulțumit lui Doamne-Doamne și atunci când Vadim Tudor a ajuns în finala pentru Cotroceni, cu Ion Iliescu. Unde ești tu Tăricene? „Fetița” asta cu aere de Mireille Mathieu nu te poate egala, nici ca apariție social scenică , distincție, diplomație, culturăși educație. Deșteptarea, liberali din toată țara!

” Într-un studiu din anul 1981 al armatei de uscat a S.U.A. dat publicității și intitulat „Analiza misiunilor de susținere a focului” (Fire Support Mission Analysis) se aratăca o altămetodăeste „Discreditarea unei personalități”. Pentru discreditarea unei persoane, a unei organizații sau a unor grupuri se pornește de la luarea în considerare a unei maxime populare înțelepte care afirmăcă „de unde nu e foc nu iese fum”, folosindu-se în acest scop metode ca: zvonul, insinuările, campania de denigrare, folosind interpretări tendențioase ori documente falsificate. Un exemplu edificator îl constituie „afacerea Tuhacevski” (1937), la care participau mai mulți actori și care se desfășura pe mai multe etape. Cei trei protagoniști ai afacerii, Stalin, Heydrich și Skobalin, au acționat în această afacere determinați atât de motive personale cât și de obiective politice. Se construiește un scenariu pe bazăde informații și zvonuri, prin care mareșalul Tuhacevski, fost ofițer țarist, comandant cu o mare influențăîn rândurile Armatei Roșii, este prezentat ca fiind un vechi agent al serviciilor secrete ale Reichswehrului și că se pregătește un pretins complot al generalilor ruși și germani, toate cuprinse într-un voluminos dosar. Este greu de apreciat până la ce punct Stalin a fost înșelat. Totuși, acest dosar a constituit punctul de plecare a marii epurări din cadrul Armatei Roșii (1937-1938) care va afecta, incredibil, 90% din generali, 80% din colonei și aproape 50% din ofițerii cu pregătire militarăsau tehnică superioară. Gândindu-ne la acest exemplu, putem spune că avem cazuri de personalități din P.S.D. care au fost și sunt în continuare discreditate, pentru a fi menținut în fruntea partidului Mircea Geoană. Credeați că s-a schimbat GeoanăDupă alegeri? A rămas același tip nesărat, complexat și ridicol. Uuuuuf, am avut și emoții, că era săcâștige Geoanăalegerile! Mircea Geoanăîți mulțumim pentru că exiști, nu mai avem nevoie de cârcotași, de Divertis. Ești tu, clown-ul politicii românești! Se pare că din ce în ce mai mulți au nevoie de spitalul nr. 9. Nebunia După bani și putere le-a luat mințile unora ca Geonel sau Crin. Alții, obișnuiți săfure la orice oră, gen Bombonel, Vântu, Patriciu, Felix, Oprișan, Mazăre, Trădiceanu, van Ghelie, Becali etc., se simt în elementul lor, ca peștele în apăși așteaptăsăle cadăîn plasăalte prăzi, mai ales de la stat, că doar acolo fac politicienii tot ce vor cu banii noștri din taxe. E foarte trist că poporul român e condus de infractori notorii care mai au și drept de vot asupra legilor țării. Și, uite așa, l-am înlocuit pe Ceaușescu cu indivizi și partide care săne facă săne simțim „democratizați”, când, de fapt, trăim, acum, într-o țarăfără de legi și unde politicienii calcă totul în picioare, precum covorul roșu de la intrările multiplelor vile pe care fiecare a avut timp săle fure, cu banii murdari prăduiți de la poporul român, siluit zi de zi.