Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Caraghiosul popă zis Prădescu!

De ceva timp, preotul consilier Ion Predescu, ecleziarh al Catedralei Episcopale din Rm. Vâlcea ține capul de afiș al evenimentelor neserioase și comice ale județului, el fiind „expulzat” din curtea Arhiepiscopiei Râmnicului, pentru motive imputabile lui și netransmise în circuitul public informațional. După ce l-a ușuit din curtea Domnului, pentru a-l mulțumi și pe el cu o sinecură, Înalt Prea Sfinția Sa Arhiepiscopul Gherasim Cristea l-a trimis la Biserica ” Cuvioasa Paraschiva” , din Rm. Vâlcea, unde nu vrea altceva decât să fie preot paroh. Adică, să fie „jupân” . Numai că, fiind mirosit că este un șimecher depă șit de vreme, tarat pentru societate – prin trecutul său și practica de cămătărie ce se spune că o practică -, enoria și locului nu îl vor, în contrapartida preotului Sandu Cristescu, parohul ce este forțat să se pensioneze, cel care i-a păstorit în mare cinste, demnitate și credință. Enoria și au hotărât să nu-l lase pe cămătarul-arghirofil să le intre în biserică și să slujească în altar. Printre ei se află și aceia care au luat bani de la el și-l șitiu lacom și avar. Despre acest uluitor caz, am scris în numărul trecut, arătându-l pe popa Predescu în adevărata sa față de om al Domnului certat cu decența și morala, un arghirofil dominat de pofta averii, un fost „aventurier cu sutană” , în tinerețe, bârfitor și conspirator împotriva colegilor săi, cum nu mai este nimeni prin Biserica românească. Din motivul avariției, nu puțini sunt mirenii (sau preoții tineri) care-i spun „popa Prădescu” , aluzie la prada ce o amu șinează continuu și-l domină cotidian. Omul acesta nu se împacă cu soarta ce i-a hărăzit-o Dumnezeu și îl mânie neinspirat, de va ajunge ca vai de capul lui și niciodată Episcop sau Episcop vicar, oricâți bani va oferi ca mită. Pentru că acesta este visul său și, complexul care-l domină, îl face să calce pe cadavre, cheltuind bani și energie ca să se vadă și el odată în fruntea Bisericii sau… cineva!

Șmecher de cartier Popa Predescu s-a vrut șimecher și ne-a trimis un mesaj, ca replică la articolul publicat în numărul trecut. Îl puteți citi, cu scrierea sa de individ certat cu gramatica și limba română (grafia și gramatica îi aparțin. Nu am modificat nimic). Lăsându-vă să-l analizați, vă invităm să rețineți IP-ul calculatorului său – 86.122.80.185 „un fel de act de identitate electronică. Predescu – preot@yahoo.com – 86.122.80.185    – 2011/08/22 la 11:38: „Stimabile Romeo Popescu Interesant articol.Chiar că multe din cele scrise le și uitasem.Dar mă surprinde faptul că în urmă cu câțiva ani, ai scris că ar fi fost vorba de 1oo.ooo Euro,acum văd că ai săltat miza la 200.000 Euro,pe care zici că am oferit-o în casa unui preot vâlcean unde (Petreceam SPIRITUAL timpul liber) Oare? Tot cu ani în urmă am auzit și eu că a fost vorba de un >Palmares Întru Domnul> care te informează, ar trebui să-ți spună și ceva serios, nu numai bârfe. Multe fraze din articol, le-am auzit personal de la el. Sărcul, crede că sperie lupul cu pielea oii. Nici justiția civilă și nici cea bisericească nu dă hotărâri după ce se scrie în presă. Cu atât mai mult când se scrie la comandă,din interese omenești și personale. Să ne fie nouă după,inimă,suflet și fapte. Vai omului prin care vine simnțeala,spune Mântuitorul. Ești liber,stimabile,să scri cât vrei și atâta timp cât ești motivat. Te cunosc destul de bine. Pentru mine este ultima oară când încerc să-ți deschid ochii. Păcat că nu îți pui priceperea de jurnalist în scopuri nobile.Cineva dă poporului pâine,iar tu și alții ca tine,dați circ. De când te șitiu ai avut ceva cu mine. Ce? Bănuiesc, însă, nu-ți voi pica în plasă. Dacă ar fi pentru prima oară, ai avea o scuză, dar așa.. Așa că, mergi și mergeți înainte. Mai mult ca oricând, de azi înainte sunt imun și indiferent până la nesimțire la tot ce vei scri despre mine. AMIN!” În ziua următoare, de la acela și calculator, cu IP-ul 86.122.80.185, dis de dimineață, un anume „doru” , cu o altă adresă de e-mail, ne scrie: doru – rod69dor@Yahoo.com – 86.122.80.185    – 2011/08/23 la 08:43 – „Amintiri din copilărie. Documentare și informare tipic balcanică – Preot State Nicolae.  Narator nedezinteresat și pătimaș – Romeo Popescu. Sponsori cointeresați direct – Preot Sandu Cristescu și Maria Tudor. Editura vâlceană – Fițuica Vocea Vâlcii. Beneficiar cu acțiuni în creștere – Preot Predescu Ioan. Focul arde, apa îneacă, boala roade, falimentul macină, tinerețea trece,puterea scade, moartea vine și le ia pe toate. Suflete rătăcite, conștiințe adormite, datorii neîmplinite, slavă deșartă, jertfe iresponsabile. Somnanbuli ai vieții și pieritori pe veci.” Și dacă „doru” , de la calculatorul cu IP-ul 86.122.80.185, la ora 08:43 ne-a scris ce ați citit mai sus, la numai două ore fix după „la ora 10:43 „un altul, botezat „fane” ni se adresează cu alte bălării intelectuale. Citiți: fane – 77fane@Yahoo.com – 86.122.80.185 -  2011/08/23 la 10:43 ” Dacă ar fi fost după cele scrise de ziaristul Romeo Popescu, Prea sfințitul Emilian Lovișteanu și nu Leușteanu sau Loveleșteanu, așa cum el l-a botezat, nu ar fi venit niciodată la Vâlcea. Dacă nu credeți, citiți articolele din vremea respectivă. Omul acesta o fi având oare verticalitate?” Dar l-a descoperit pe șimecherul de cartier. Așadar, și „doru” , și „fane” sunt aceia și cu preotul Ion Predescu, proprietarul calculatorului cu IP-ul identificat cu numarul 86.122.80.185. Mai trebuie demonstrat cât de neserios este acest popă ce pretinde respect de la enoria și și are gânduri nocturne, sub clar de Lună, de preamărire în Arhiepiscopie? Practica scrisului sub pseudonim a preotul consilier Ion Predescu, ecleziarh al Catedralei Episcopale, vine din vremurile trecutului cu care făcea casă bună, dar își și nenorocea semenii. Ce ar mai fi de spus? Noi, nu mai spunem nimic, în schimb îi lăsăm pe enoria și bisericii ” Cuvioasa Paraschiva” să se gândească bine pe cine primesc în parohie, să se pronunțe corect în fața IPS Gherasim asupra celui care le va fi trimis să-i păstorească, iar pe stimații noștri cititori îi invităm să-l aprecieze ca pe un șimecher de cartier dat în mintea copiilor. Iar ca să-i facem „încălzirea” îl lăsăm pe acest popă supus plăcerilor Diavolului să citească ce a scris un cititor, tot pe ziarul nostru on-line: ionmarin – ionmarin11@gmail.com – 86.122.230.187 – 2011/08/23 la 19:39 ” Părinte Predescu, la ce sunteți imun? La răzbunare, nesimțire, la ce? Prin oraș se vorbește că după ce vă instalați preot paroh la Cuvioasa Paraschiva ați afirmat că îi radeți pe toți – adică îi dați afară pe preotul Sandu Cristescu, preotul Cristian, cântăreți, adică toți cei care au slujit cu preotul Cristescu de-a lungul anilor. Mă întreb care este ideea? Să vină băiatul din America să slujească cu dumneavoastră, e posibil. Dar să ameninți că îi dai afară pe preoții care au făcut o minunăție de biserică și fără un motiv anume, e inimaginabil. Vă cunosc și șitiu că vă clocotește în vene dorința răzbunării, dar nu prea înțeleg motivul. Dacă sunteți preot cu adevărat emanați bunătate, înțelegere, dar se pare că pentru dumneavoastră sunt cuvinte fără sens. Trec peste faptul că numirea dumneavoastră este discutabilă, mai ales că s-a făcut pe ascuns (chiar subtil). Ce nu înțeleg este lipsa dialogului cu preotul Sandu Cristescu, chiar nu puteți dialoga civilizat, omenește? Ați refuzat dialogul, crezând că totul vi se cuvine. Aveți în spate Episcopia, dar enoria și sunt mult mai mulți. De și îi ignorați total. Pot să fie 100000, și ce dacă?! Eu sunt Lăpușneanu, nu părinte? Problema cred eu că este dialogul, dar din păcate îl refuzați total. Nu mă interesează viața personală a dumneavoastră, dar fiți ceea ce trebuie: un preot reprezentativ pentru comunitate, cu suflet de aur. Timpul se pare că nu mai are răbdare – veți veni la Cuvioasa Paraschiva, îi veți da pe preoți afară și viața merge înainte. Dar pentru modul în care îi prigoniți pe preoții Sandu și Cristian Cristescu enoria și nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită, nu uită P.S.: E bine să șitiți că Dumnezeu există, și fiecare va plăti mai devreme sau mai târziu. P.S.: Aștept comentarii gen doru să mi se umple ochii de lacrimi. P.S.: Puneți-i pe cei de la Episcopie să scrie și ei ceva gen „toți cei care lucrează la Episcopie sunt deștepți, restul proști” „