Stațiunile Vidra și Voineasa, odinioară promisiuni de dezvoltare turistică în inima munților Vâlcii, au devenit simboluri ale nepăsării și incompetenței administrative. De peste 35 de ani, aceste locuri zac în paragină, fără ca statul român să fi găsit o soluție pentru salvarea lor.
Vidra a fost construită în anii ’80, inițial ca o colonie muncitorească pentru angajații Trustului de Construcții Hidrotehnice (TCH), care lucrau la șantierul hidroenergetic. Planurile grandioase prevedeau apariția a încă două stațiuni – Mara și Mura – dedicate sporturilor de iarnă și celor nautice. După finalizarea lucrărilor la baraj, zona a fost transferată Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), devenind o stațiune turistică în toată regula. În 1985, aici a fost construită și o pârtie de schi, dotată cu telescaun.
A urmat însă prăbușirea. Patrimoniul sindical a rămas în mâinile unor confederații care nu au fost nici interesate, nici capabile să-l administreze. De-a lungul deceniilor, stațiunile au fost lăsate în voia sorții, cu hoteluri părăsite, instalații ruginite și nicio strategie de revitalizare. Politicienii locali au asistat pasiv la decăderea celor două perle turistice, deși ar fi trebuit să bată la toate ușile Guvernului pentru a găsi o soluție legală de preluare și reabilitare.
Realitatea de azi este tristă: Vidra și Voineasa ar fi putut oferi împreună aproape 3.000 de locuri de cazare. În lipsa lor, turiștii care vin iarna la Transalpina Ski Resort – o altă investiție controversată, cu anchete și condamnări – nu găsesc unde să se cazeze. Potențialul turistic este uriaș, dar complet irosit.
Despre aceste stațiuni s-a scris mult, dar nu s-a făcut nimic. Autoritățile ridică din umeri sau se feresc să discute subiectul. Iar Vidra și Voineasa continuă să se degradeze, transformate din visuri turistice în rușinea turismului vâlcean.