În cei 21 de ani trecuţi, România a fost condusă haotic, nu a avut un program clar stabilit de partidul aflat la putere, deoarece niciun partid serios, cu o doctrină clară, nu a guvernat ţara, neavând politicieni de formaţie liberală, social-democrată sau liberal-democrată. A avut doar politicieni de formaţie comunisto-securistă, care, încet-încet, acum, scot capul. Le-a trecut frica. La o analiză atentă şi responsabilă, nu găseşti, în guvernarea României post-decembriste, măsuri liberale, sociale, social-liberale, liberal-democrate pure. Doar haos şi degringoladă supusă corupţiei generalizate. De la Eminescu „cetire” (aşa era atunci, aşa este şi azi!): “Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.” Traian Băsescu nu e cel mai cult din preşedinţii pe care i-a avut România, nu e cel mai frumos, nu e cel mai viteaz, nu e cel mai înţelept şi nu e cel mai iubit preşedinte dar, după ce nu va mai fi, ne vom aduce aminte de el, la fel ca de Vlad Ţepeş. Deja nu mai poate fi comparat cu Emil Constantinescu, care săracu’ a fost învins de „sistem” iar Traian Băsescu a reuşit să aresteze pe unul corupt din sistem (vezi Cătălin Voicu). El nu are cum să fie iubit de „popor”, cum e iubit Ion Iliescu. Iliescu e, într-adevăr, „iubit” de popor. Aduceţi-vă aminte de ultima zi din mandatul lui Iliescu, ce decret a dat comunistul ăsta. În decretul dat de el, aduceţi-vă aminte, au fost graţiate 20 de persoane. La poziţia 19, era numele lui Miron Cozma. Era clar, era omul lui, care l-a ajutat să „modeleze” clasa politică după vrerea lui, dar… Astfel, suntem puşi în situaţia să-i iertăm greşelile lui Traian Băsescu, suntem nevoiţi să-l respectăm nu pentru că este şi a fost cel mai bun, ci pentru faptul că nu au fost şi nu sunt alţii mai buni ca el. Sunt convins că ţara asta are resurse şi are oameni mult mai valoroşi decât Traian Băsescu, dar e la fel ca în sport: nu au venit la concurs, au stat şi s-au uitat la televizor. De aceea, Cezarul ia ce-i al Cezarului. Liderii USL, în general, nu suportă intelectualii care merg la Ateneu, sunt cu tâmplarii, lăcătuşii, electricienii şi ăştia, nu cu toţi, ci doar cu aceia care merg la stadion şi scuipă seminţe, cei ce merg la restaurant să mănânce nişte mici, nu au nimic comun cu cei care şi-au luat diplome la facultăţi de prima linie, îi sprijină pe aceia care nu au luat BAC-ul ca să intre la facultăţi etc. Cine este PSD-ul? Este un partid politic alcătuit din membri de partid care, şi ei, sunt, până la urmă, oameni, care trebuie să trăiască, dacă se poate, bine şi cu puţină muncă. Din ce să trăiască? Din organizarea la nivel înalt a şmecheriei politice. Sursa lor este România bogată şi oamenii ei. Nici după 21 de ani de batjocură şi devastare, nici după demonstraţia faptului că actualul sistem nu se poate reforma, nu poate apare, în România şi un curent de contestaţie, de rezistenţă? Nici acum nu e momentul? Trebuie să alegem la infinit răul cel mai mic? Cine e de vină că tot nu suntem organizaţi, că tot nu avem ce vota, că rămânem ciclic în punctul iniţial? Ce aşteptăm? Să-şi facă stăpânii îmburgheziţi harachiri, în urma unor procese de conştiinţă? Să vină europenii şi să se bată pentru emanciparea noastră? Să ne resemnăm toţi în posturi de salahori şi fete în casă? Să fie întâi România distrusă de cancerul care o macină, pentru a crăpa în final şi paraziţii? Dacă vom începe din nou să visăm, dacă vom dori iar să fim liberi şi stăpâni pe vieţile noastre, va trebui să refacem acel început, va trebui să-l reconstruim şi abia pe urmă să-l continuăm, altfel totul se va pierde în uitare iar noi vom deveni iar poporul docil, de povară, fără cap şi fără posibilitatea de a gândi singur. Vă mai aduceţi aminte de Direcţia VI a Securităţii României socialiste? Sinistra Direcţie de cercetări penale, care băga la zdup pe cine voia şi făcea poliţie politică? Ei bine, Puterea, prin deputatul PDL Cezar Preda, vrea, după 21 de ani, să o reînfiinţeze. Ideea nu este nouă, pentru că, prin vara anului 2004, chestorul-şef, Virgil Ardelean, şeful DGIPI, zis “Vulpea”, intenţiona, pe banii Uniunii Europene, dar şi cei de la buget, să combată corupţia prin înfiinţarea unui “monstru” – această defunctă Direcţie. Sub ideea generoasă de luptă anticorupţie, acţiunea riscă să conducă la declanşarea unor infernale operaţiuni de poliţie politică sau la şantaje cu dosare penale. Numai că nu le-a ieşit, pentru că serviciile secrete nu au voie să facă anchete penale. Ele trebuie să se limiteze doar la a culege informaţii şi a le furniza organelor abilitate, pentru ca acestea să ia măsurile ce se impun. Vă mai amintiţi că Petre Roman – FSN a înfiinţat celebra “Doi şi un sfert”, condusă, ulterior, de Virgil Ardelean, după ce şi-a schimbat denumirea în DGIPI? Nu din FSN s-a desprins PD-ul? Şi ce ne fac democraţii acum? Am început în decembrie 1989 o luptă pentru democratizare şi am abandonat-o. Fie dezamăgiţi de amarul micilor victorii obţinute, fie pentru că succesiunea la guvernare ne-a adus “la vremuri noi, tot pe ei!” Şi aşa am ajuns să nu mai acordăm nicio atenţie luptei începute, să nu ne mai gândim la ea, să o lăsăm în voia sorţii, în ploaie şi-n vânt. Visele şi idealurile de atunci au început să-şi piardă forma, ni s-au înceţoşat în minte şi au început a pieri din amintire. Ne uităm înapoi şi parcă decembrie 1989 nici n-a existat, parcă atunci nu a fost nicio ruptură, niciun început. Încet, încet, totul dispare, iar viaţa ceauşistă continuă, în linie dreaptă, sub forma uneia neocomuniste. Ceea ce ni se pregăteşte devine periculos pentru democraţie şi pentru viitorul ţării. În aceste condiţii, ultimul care pleacă din ţară este rugat să stingă lumina.
ROMEO POPESCU
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu